Ducu Bertzi nu a colaborat cu Securitatea Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, a hotărât definitiv şi irevocabil că Ducu Bertzi nu a colaborat cu Securitatea. Decizia magistraţilor vine după ce Curtea de Apel Bucureşti se stabilise, pe 31 ianuarie 2012, că el a fost colaborator al fostei Securităţi. Curtea […]
„Sanitas” cere retragerea proiectului-pilot din Sănătate Prim-vicepreşedintele „Sanitas”, Marius Sepi, a cerut ieri reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii (MS) retragerea proiectului de lege privind implementarea proiectului-pilot de creştere a veniturilor medicilor şi echipei medicale din unităţile sanitare publice cu paturi. „Ne-am săturat de experimente. De 23 de ani facem reformă şi uitaţi ce se întâmplă. De azi […]
Cursuri aplicate de formare a personalului Centrului de Recuperare pentru Copii cu Nevoi Speciale Timp de o săptămână, Eveline Soyez, medic neuropsihiatru din Franţa, susţine cursuri aplicate pentru formarea personalului din nou-înfiinţatul Centru de Recuperare pentru Copii cu Nevoi Speciale din Sighetu-Marmaţiei. „Este o primă etapă din programul finanţat de Fundaţia „Sera România”, cea care, […]
Norocul pare să îl fi părăsit pe tânărul premier Ponta "Premierul Ponta a depăşit toate crizele de până acum, dar, la zece luni de la succesul în alegeri, coaliţia sa riscă să se dizolve, miniştrii demisionează, iar pe străzi sunt proteste", remarcă jurnaliştii publicaţiei germane „Frankfurter Allgemeine Zeitung”, în cadrul unei analize a lumii politice […]
60 de ani de la moartea poetului sighetean Krüzselyi Erzsébet Krüzselyi Erzsébet s-a născut la Sighet la 21 martie 1875. părinţi Krüzselyi Bálint (din Visk), mama Pellády Erzsébet, scriitoare de talent (între 1897 şi 1899 scrie poezii şi nuvele precum şi o piesă de teatru "Aki másnak vermet ás", („Cine sapă groapă altuia” care a […]
Băsescu şi Ponta au intervenit în funcţionarea Justiţiei Institutul Român de Evaluare şi Strategie (IRES) a dat publicităţii un sondaj puţin diferit de cele de până acum. Dacă până acum românii erau întrebaţi despre viitori candidaţi la diferite funcţii sau despre încrederea în instituţiile statului, de această dată analiştii IRES au dorit să afle părerea […]
Salarii mai mari, viaţă mai grea Creşterea şomajului în 2013 se explică, în mare parte, prin majorarea salariului minim pe economie. „Într-o economie în care forţa de muncă este suprataxată, orice creştere marginală a fiscalităţii are efecte exponenţiale. Aşadar, o creştere a salariului minim descurajează crearea de locuri de muncă, iar efectul este amplificat de […]
Paradoxul zilelor noastre este că, deşi europenii au autostrăzi mai largi, clădiri mai înalte şi interese politico-sociale mai mari, au suflete din ce în ce mai mici. Aflat în vizită în Marea Britanie, ministrul român al Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a prins momentul potrivit, când jurnaliştii de la „The Huffington Post UK“ încercau să-i ia […]
Cu marca „Ion”, a produs o gamă largă de produse cosmetice Genszky Géza s-a născut la Sighet, la 22 mai 1894. După terminarea studiilor în oraşul natal, a lucrat o vreme ca spiţer în farmaciile din Sighet. După Primul Război Mondial – la care ia parte ca asistent medical, face studii de specialitate în Austria […]
Cum capătă un gest nobil – aprinderea de lumânări într-un spaţiu public, fiecare flacără reprezentând smbolic o persoană care se confruntă cu neajunsurile şi excluziunea socială – aspectul de bâlci şi bazar. Cu sloganul „Vino! Aprinde şi tu o stea pentru copiii cu dizabilităţi!”, vineri, 11 octombrie, organizaţiile „Caritas” ale Diecezei romano-catolice Satu Mare, puctul […]
Medalia Civică a Oraşului Aberdeen pentru un proiect arhitectural „Nu ştiu alţii cum sunt…”, dar când e vorba de tinerii sigheteni, studenţi peste hotare, se poate vorbi doar la superlativ: se impun prin cunoştinţe, talent şi seriozitate, calităţi confirmate atât prin premiile pe care le obţin, cât şi prin faptul că îşi găsesc uşor locuri […]
Mihaela Trifoi a obţinut cel mai mare rezultat din lotul românesc În perioada 24 septembrie – 9 octombrie, în staţiunea Budva din Muntenegru s-au desfăşurat Campionatele Europene de Şah pentru Copii şi Juniori – ediţia XXIII, la care, în lotul României s-au regăsit şi trei jucători legitimaţi la CS „Sig-Mar” din Sighetu-Marmaţiei, respectiv Mihaela Ioana […]
Creşterea fiscalităţii descurajează investitorii Directorul pentru România şi Moldova al Fundaţiei germane „Konrad Adenauer”, Sven-Joachim Irmer (foto), a declarat ieri, într-o conferinţă pe teme de fiscalitate, că sistemul bugetului consolidat aplicat în România este depăşit. „Este nevoie de un sistem de impozitare predictibil, iar sistemul de taxe şi impozite trebuie separat de contribuţiile sociale”, a […]
Dispar bateriile tip pastilă şi acumulatorii uneltelor electrice Aşa cum epoca becurilor „calde” a apus, ele fiind înlocuite cu cele ecologice, aşa dispar de pe piaţă şi bateriile tip pastilă, utilizate pentru jucării, telecomenzi şi ceasuri. Parlamentul European a adoptat, ieri, o revizuire a Directivei din 2006, prin care se interzice folosirea bateriilor tip pastilă […]