În pregătirea returului Campionatului Naţional de Fotbal, Liga III, Seria V.
În cadrul unei conferinţe de presă organizată vineri, 27 februarie, Clubul Sportiv Municipal Sighetu-Marmaţiei a prezentat noile achiziţii menite să consolideze lotul sighetean pentru returului Campionatului Naţional de Fotbal, Liga a III-a, Seria a V-a. Este vorba de Salif Nogo (Burkina Faso), Paul Păcurar, Adrian Bedea, Liviu Cheţan, Ionuţ Şuşu, Răzvan Greu, Petru Dragoş şi Ionuţ Florea, cărora primarul Ovidiu Nemeş, prezent la conferinţă, le-a urat succes şi să se simtă la Sighetu-Marmaţiei ca acasă.
„Le mulţumesc jucătorilor că au ales să vină la Sighet, şi vă spun că n-a fost uşor să-i convingem să vină încoace. A aduce opt jucători noi într-o lună, şi să şi producă, nu este chiar uşor dar sper să ne atingem obiectivele, respectiv clasarea pe un loc cât mai bun în campionat. Sunt jucători tineri, media de vârstă a întregului lot se ridică la 22,6 ani, ceea ce înseamnă că punem bazele pe termen lung la o treabă sănătoasă” a declarat Dan Dobai, antrenorul principal.
„Preocuparea noastră e de a asigura condiţii cât mai bune echipei pentru a face performanţă, pentru a da rezultate. Pentru sezonul care urmează, ne-am propus să câştigăm toate meciurile. Este un proiect ambiţios dar este realizabil, având în vedere lotul pe care-l avem” – a spus Vasile Balea, preşedintele Asociaţiei CS Marmaţia.
comment closed