Fac ce vreau cu poza ta, bă! Dă OK aici! Din când în când, în josul paginii Google apare un mesaj – „Ne-am actualizat termenii şi condiţiile de confidenţialitate”. Scrisul este mic, însă butonul pe care apeşi OK este mare şi albastru. Ar fi bine să şi citiţi înainte să daţi click, nu de alta, […]
Partidul Mişcării Agricultorilor din România, înregistrat oficial la tribunal Agricultorii din România şi-au făcut partid. Preşedintele interimar al Mişcării Agricultorilor din România, Stelian Fuia (foto), a anunţat că partidul a fost înregistrat la Tribunalul Bucureşti. „Acest lucru a fost posibil prin efortul nostru, al tuturor celor 27.000 de membri semnatari ai cererii de înregistrare. Începând […]
Protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi – priorităţi ale Fundaţiei „Sorin Vlaşin. Împreună pentru Maramureş” În pragul Sfintelor Sărbători, fundaţia „Sorin Vlaşin. Împreună pentru Maramureş” în parteneriat cu Primăria Vadu Izei a donat Spitalului Municipal Sighet echipamente medicale în beneficiul persoanelor cu handicap, paturi medicale cu saltele speciale, ascensor pentru persoane cu handicap, dispozitive […]
Peste 35% dintre românii din mediul urban vor să se mute definitiv în altă ţară, în viitorul apropiat, dorinţă manifestată în mare măsură de bărbaţi, persoane cu nivel de educaţie scăzut şi cu venit mic, primele trei opţiuni fiind Germania, Marea Britanie şi SUA, potrivit unui studiu Daedalus. Românii ocupă locul al doilea într-un clasament […]
Realizările Guvernul Ponta în domeniul atragerii de investiţii. Odată cu sfârşitul anului, mulţi aşteaptă raportul pe acest an promis de Guvernul Ponta referitor la investiţiile de 10 miliarde de euro pe care premierul susţinea că le va realiza, scrie Ziarul Financiar. Premierul Victor Pota a promis în luna iulie în cadrul unui plan pompos intitulat „Plan […]
Dacia în topul preferinţelor românilor Românii au cumpărat aproape 74.000 de maşini noi în primele 11 luni din 2013, cele mai vândute mărci fiind Dacia, Volkswagen, Skoda, Renault şi Ford, potrivit Mediafax. Topul mărcilor vândute în România după 11 luni este condus de către Dacia, cu 20.599 unităţi vândute (33,2% din total), urmată de Volkswagen […]
Potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor de Mobilă din România Exporturile de mobilă ale României au totalizat 1,080 miliarde euro în opt luni din 2013, în creştere cu 14,9% faţă de aceeaşi perioadă din 2012, când au totalizat 940 milioane euro, potrivit datelor publicate de Asociaţia Producătorilor de Mobilă din România. Importurile au fost în valoare de […]
Ministerul Transporturilor propune reducerea unor amenzi aplicate transportatorilor rutieri, pe fondul crizei care afectează segmentul de profil şi pentru că nivelul ridicat al amenzilor determină un grad scăzut de colectare. "În contextul actualei crize economice la nivel internaţional, dar şi naţional, este afectat inclusiv transportul rutier, un pilon al dezvoltării economico-sociale, iar aplicarea unor amenzi […]
Prostituţia politică, rămâne cum ne-am înţeles! Noul Cod Penal, care va intra în vigoare la 1 februarie 2014, nu va mai incrimina prostituţia. Fetele care practică „cea mai veche meserie din lume” nu vor mai fi cercetate penal, ci vor fi doar amendate. În prezent, prostituţia este pedepsită cu închisoare de la trei luni la […]
CONSUMUL, FAULTAT La începutul anului, consumul intern era dat drept motorul creşterii economice. N-a fost aşa. Şi nici în 2014 nu se va schimba ceva, spune analistul Florin Cîţu (foto). „Trei motive mari şi late – creşterea salariilor bugetarilor a fost finanţată de taxe mai mari şi împrumuturi mai multe la buget. Ambele au un […]
(foto şi video) Calendar neobişnuit realizat de un fotograf din Italia. Pe străzile din Vatican se vinde un calendar inedit pentru Cetatea Sfântă: "Calendario Romano 2014" care prezintă cei mai atrăgători preoţi de la Vatican. Acesta costă 10 euro şi a fost realizat de fotograful Piero Pazzi. Pazzi realizează acest calendar încă din 2003 şi […]
Pensionarii cu venituri între 0-700 de roni nu vor mai beneficia de reţete compensate cu 90% din lista B decât dacă vin cu o adeverinţă fiscală de la ANAF. Anunţul a fost făcut vineri, într-o conferinţă de presa de medicii de familie, care au anunţat că decizia va fi pusă în aplicare începând cu 15 […]
„Cu drag, din Maramureş”, ediţia a II-a. „Louis, cred că ăsta este începutul unei frumoase prietenii” („Louis, I think this is the beginning of a beautiful friendship”, „Casablanca”, regia Michael Curtiz, 1942) Încep cu acest citat celebru în amintirea milioanelor de copii şi tineri care, de-a lungul anilor, au legat prietenii prin corespondenţă, prin schimbul […]
„(…) i s-a descleştat limba şi a început să vorbească desluşit” (Marcu 7:35) Spunem miracol unui fapt extraordinar, prin care cursul evenimentelor şi al legilor naturii este suspendat, schimbat, modificat sau refăcut, fie prin intervenţie divină – mai ales acum, în preajma Crăciunului – fie printr-o muncă asiduă care, la final, învinge probabilitatea de întâmplare a […]
Cine spune că nu se câştigă din agricultură se înşală. Potrivit datelor preliminare prezentate vineri de Eurostat, venitul real al agricultorilor români a crescut în 2013 cu 10,4% faţă de 2012, acesta fiind al doilea mare avans dintre toate ţările Uniunii Europene (UE), în timp ce, pe ansamblul blocului comunitar, venitul real a scăzut cu […]