„Ne aşteptăm la cel puţin două medalii” În perioada 1-12 aprilie, în staţiunea Călimăneşti-Căciulata se desfăşoară Campionatul Naţional de Şah Individual pentru copii şi juniori, cel mai mare eveniment şahist pentru copii din România, la care Clubul de Şah “Sig-Mar” din Sighetu-Marmaţiei participă cu opt mici jucători, respectiv patru fete şi patru băieţi. La categoria […]
Reformă în justiţie Premierul Victor Ponta a declarat că printre priorităţile sale ca ministru interimar al Justiţiei se află şi găsirea de mijloace prin care magistraţii să plătească pentru greşeli: "Dacă nu reuşim să rezolvăm ce nu s-a rezolvat de un an de zile, să avem procuror şef DNA, procuror general, stabilitate, să mergem mai […]
De la 1 aprilie, noul contract-cadru din Sănătate Noul contract-cadru privind acordarea serviciilor medicale pentru 2013-2014, care va intra în vigoare luni, la 1 aprilie, prevede ca activităţi importante, pentru medicina de familie, prevenţia şi monitorizarea bolilor cronice. Prevenţia şi monitorizarea bolilor cronice rămân cele mai importante activităţi din agenda medicilor de familie, care rezolvă […]
Drumul lung spre Cimitrul Vesel, ediţia 2013 La Muzeul Satului din Bucureşti a avut loc lansarea ediţiei 2013 a proiectului „Drumul lung spre Cimitirul Vesel” iniţiat şi coordonat de irlandezul Peter Hurley. La eveniment au fost prezenţi şapte perechi de copii din Săpânţa însoţiţi de viceprimarul Gheorghe Pop Gheorghe, activitstul cultural Irina Pop, precum şi […]
Când şi de ce îşi fixează românii ceasurile România trece în noaptea de sâmbătă spre duminică la ora oficială de vară, ceasurile urmând să fie date înainte cu o oră, astfel că ora 3.00 va deveni ora 4.00. Ora de vară este aplicată între ultima duminică din luna martie şi ultima duminică din octombrie. Pentru trecerea la […]
La 30 martie 1909, s-a născut dr. Barna Béla matematician, profesor universitar. Barna Béla s-a născut Sighet la 30 martie 1909 dintr-o familie de profesori. După studiile din oraşul natal, se înscrie la colegiul din Nyiregyháza şi mai apoi la Facultatea de fizică-matematică a Universităţii din Budapesta pe care-l termină în 1931 rămânând în cadrul […]