Muzeul Memorial al Victimelor Comunismului şi Rezistenţei din Sighetu-Marmaţiei, este incontestabil instituţia de cultură care atrage cei mai mulţi turişti în municipiu, programele şi evenimentele organizate fiind o adevărată şcoală de istorie contemporană pentru tânăra generaţie. Din evidenţa vizitatorilor şi numărul biletelor vândute reiese că anul trecut – cu toată criza care, inevitabil, a redus […]
Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş va numi directorii de unităţi şcolare în 16 august. Cadrele didactice care vor să ocupe o funcţie de conducere în cadrul unităţilor şcolare din Maramureş trebuie să depună o cerere la Inspectoratul Şcolar Judeţean până cel târziu vineri, 10 august. Conform metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar, până la […]
Începând de ieri, Petrom a majorat preţurile carburanţilor comercializaţi în staţiile proprii, cu 5 bani/litru. Ultima majorare a preţului carburanţilor fusese operată de Petrom pe 31 iulie, când preţul carburanţilor a crescut cu 9 bani/litru. Urmând trend-ul scumpirilor, şi compania Lukoil a majorat, tot începând de marţi, preţul benzinelor comercializate în staţiile proprii cu 12 […]
Un elicoper militar acţionează pentru stingerea incendiului din Baia Borşa. Având în vedere că, din cauza terenului şi a lipsei unei surse de apă, incendiul de pădure din Baia Borşa nu a putut fi stins nici la această oră. Conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş a solicitat prezenţa unui elicopter al Ministerului Administraţiei […]
Ion Botoş, preşedintele Asociaţiei "Dacia" din Ucraina a primit Cheia oraşului Sighet în cadrul celei de-a XI ediţii a Simpozionului Internaţional de Istorie de la Apşa de Jos. În organizarea Uniunii Regionale a Românilor din Transcarpatia “Dacia”, la Apşa de Jos şi Slatina, s-a desfăşurat al XI-lea Simpozion Internaţional de […]
Incendiul de pădure din zona Gura Văii de la Baia Borşa a pârjolit deja 45 de hectare de teren şi focul continuă să se extindă. Incendiul de la Gura Băii s-a extins din nou. Autorităţile maramureşene sunt în alertă pentru că peste 45 de hectare de teren au fost pârjolite iar […]
În aceste zile, în curtea bisericii ortodoxe "Adormirea Maicii Domnului" din Sighetu-Marmaţiei se lucrează de zor la construirea unui lumânărar, "un spaţiu de aprindere a lumânărilor pentru vii şi pentru morţi" – cum spune protopopul Vasile Aurel Pop de la care am aflat că proiectul aparţine arhitectului Cordoş în stilul neogotic al bisericii şi al altarului […]
Doi barbati internati in Spitalul Municipal Sighetu Marmatiei – in sectia Psihiatrie – au murit astazi, 2 august, unul in urma unei agresiuni, altul in urma unui stop cardiorespirator care se presupune ca a fost cauzat si de conflictul in care acesta a fost implicat si care a avut loc intr-un salon al unitatii. Tragedia a […]
Sighetenii plecaţi în concendiu vor avea o surpriză de proporţii la întoarcere: în locul scuarului din faţa Complexului „Deservirea” din intersecţia străzilor Dragoş Vodă, Traian şi Piaţa 1 decembrie 1918 vor găsi un sens giratoriu marcat de un rondou de flori. Iar dacă vor dori să revadă monumentul Ostaşului Necunoscut, vor trebui să meargă […]
Reabilitarea drumului judeţean Baia Sprie-Bârsana e în mare impas. Chiar dacă au promis o intervenţie în forţă după câştigarea alegerilor pentru deblocarea şantierului, noii şefi ai Consiliului Judeţean nu reuşesc să repornească lucrările. Ei spun că mai au de făcut calcule şi, cu toate că au trecut două luni de la preluarea puterii, cer […]
O finanţare de peste 6,2 milioane de euro a alocat Ministerul Dezvoltării pentru continuarea lucrărilor la pârtia din Borşa, informaţia fiind transmisă în cadrul unei şedinţe extraordinare a Consiliului Local. Primarul Toader Mihali a precizat că, în urma discuţiilor avute cu ministrul Eduard Hellvig, administraţiei din Borşa i s-a promis o sumă de peste […]
Din cauza creşterii preţului cerealelor, în perioada următoare se va scumpi carnea de porc, susţin specialiştii în domeniu. „Preţul cerealelor a crescut cu 50%, chiar cu 100% în unele cazuri, deci, inevitabil, se va regăsi şi în evoluţia preţului la carnea de porc”, explică specialiştii. În prezent, preţul cărnii de porc, în viu, este de […]
În plin sezon turistic, este cel puţin ciudat ca una dintre cele mai importante şi vizitate obiective turistice din oraş, aşa cum este Casa Elie Wiesel, să fie închisă. Motivul îl aflăm de la Gheorghe Todinca, directorul Muzeului Maramureşean, instituţie de care aparţine şi Muzeul Culturii şi Civilizaţiei Evreieşti din Maramureş, aşa cum se […]
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Maramureş pune la dispoziţia celor interesaţi doar 136 de locuri vacante, în condiţiile în care numărul şomerilor depăşeşte cifra de 7.000. Doar 136 de locuri de muncă vacante sunt înregistrate în această perioadă la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, dintre care 64 la Baia Mare […]
„Gata cu campania, ne punem pe treabă” spune şeful pieţelor * dacă toate merg bine, piaţa agro-alimentară centrală va avea un grup sanitar După mica incursiune în campania electorală şi prin Consiliul Local, Virgil Codrea, şeful administraţiei pieţelor şi oboarelor din Sighet a revenit „pe calea cea bună”, cu care ne-a obişnuit de când a […]