Unul dintre cei mai importanţi critici de teatru, eseist, istoric şi profesor de teatru la Universităţile Columbia, Michigan şi Yale, autor a 65 de volume dintre care o parte traduse şi în limba română, editor de marcă, jurnalist, preşedintele secţiunii de artă dramatică în comisia de decernare a Premiului Pulizer, dramaturg şi consultant al scenelor teatrale şi studiourilor de filme din Hollywood, dr. John (János) Gassner s-a născut la Sighet la 30 ianuarie 1903. După studiile elementare şi gimnaziale în oraşul natal, emigrează cu familia în Statele Unite unde în 1923 îşi dă doctoratul la Universitatea Columbia din New York. Timp de zece ani lucrează ca şi critic teatral la mai multe reviste de specialitate şi redactor la diverse edituri. Între anii 1939-1949, este invitat dramaturg la teatrele de pe Broadway şi la studiourile din Hollywood. Între anii 1945-1952, este redactor şef al revistei "Library of Drama and Music", iar între 1949-1956 şi al revistei "Thetre Arts Magazine". Carierei jurnalistice i se suprapune ceea de profesor de dramaturgie, artă teatrală şi cinematografică: predă la New York Hunter College (1927-1956), la Queens College (1951-1956), Universitatea Columbia (1949-1956), Universitatea Michigan (1954-1956) iar din 1956 la Universitatea Yale. John Gassner a murit la 2 aprilie 1967 în New Heaven, SUA.
Cursurile sale sunt studiate şi astăzi la facultăţile de artă teatrală şi cinematografică din lume, inclusiv România. Pentru a-i onora dedicaţia cu care a cercetat şi sprijinit arta scenei, pentru contribuţia la dezvoltarea teatruli şi cinematografiei, în anul 1967 a fost instituit „The John Gassner Memorial Playwriting Award”, un premiu care se decernează celor mai buni dramaturgi ai anului, iar din 2003 se organizează anual „John Gassner New Play Festival”.
comment closed