În prag de sărbători, Anton Rohian, prefectul judeţului a onorat centenarii din Maramureş oferindu-le personal Diplome de Excelenţă, flori, daruri şi Tricolorul României, în semn de recunoaştere şi preţuire pentru mai bine de un secol de viaţă în onestitate si credinţă.
După vizita la cel mai vârstnic maramureşean, Mihai Ivanciuc – 105 ani , din în satul Corneşti, comuna Călineşti, Anton Rohian a onorat-o pe Klara Marcus din Sighetu-Marmaţiei, supravieţuitoare a Holocaustului care, la 31 decembrie împlineşte 101 ani.
O femeie măruntă, marcată fizic de ani, păstrând însă tinereţea spiritului, generozitatea şi bucuria sinceră cu care-şi trăieşte fiecare clipă, Marcus Klárinéni a primit vizita prefectului cu emoţia cu care-ţi întâlneşti o rudă pe care n-ai văzut-o demult. După schimbul de amabilităţi, Anton Rohian a oferit un buchet mare de flori, Diploma de Excelenţă, darurile aduse şi Tricolorul pe care, Klárinéni l-a dus la buze şi la sărutat, printr-un gest firesc, deloc ostentativ, care a provocat lacrimi în ochii prefectului. „Am văzut de multe ori gesturi de patriotism la mulţi dintre noi, dar faptul că doamna Klara a sărutat steagul României, firescul cu care a făcut-o şi emoţia cu care l-a strâns la piept, n-am văzut la foarte mulţi dintre cei care se declară, vocal, patrioţi. E un lucru care m-a emoţionat şi de care-mi voi aminti o viaţă întreagă. Ba mai mult, am să povestesc ori de câte ori voi avea ocazia pentru a fi de învăţătură pentru generaţiile care vin” a declarat ulterior presei Anton Rohian.
Klara Marcus – Klárinéni sau Klári mama, cum îi spun cunoştinţele – s-a născut la cumpăna dintre anii 1913-1914, la Carei, judeţul Satu Mare. „Am văzut lumina zilei la 31 decembrie, însă părinţii mei au decis să treacă în certificatul de naştere prima zi a noului an. Eram, astfel, mai tânără cu un an. Pură cochetărie feminină”. După moartea tatălui, Klara Marcus (născută Kaufmann) a fost eleva Liceului de fete din Sighet. În anul 1942, după ce firma de asigurări la care lucra a dat faliment, s-a mutat la Budapesta unde a lucrat la o fabrică de umbrele, fiind apoi deportată la Dachau, Ravensbrück şi Auschwitz. La începutul anului 1945, a fost la un pas de exterminare: „Ne-au dus, pe mine şi pe încă 15 evrei, la duş. Aşa ne-au spus agenţii SS. Eu chiar am crezut. Am fost puşi să ne dezbrăcăm şi introduşi într-o cameră de baie. Apoi, i-am auzit spunând în germană „Es ist schön! Es gibt kein Gas mehr!” („Frumoasă treabă! Nu mai e gaz!”). Abia atunci mi-am dat seama unde mă aflu. Ar fi putut să ne împuşte. Ce mai contam noi, 16 suflete amărâte, pe lângă milionul de oameni ucişi cu bestialitate prin lagăre?”. Eliberată din lagăr la 9 mai 1945, a ajuns acasă cinci luni mai târziu însă n-a mai găsit pe nimeni: mama, cele două surori şi cei apropiaţi au murit la Auschwitz. A venit la Sighet, în speranţa de a găsi pe cineva dintre rudele din partea mamei în viaţă. Aici l-a cunoscut pe medicul Andrei Markus, întors din munca forţată din Rusia. După căsătorie, s-a angajat dactilografă, soţul fiind unul dintre cei mai apreciaţi medici din oraş. În prezent este văduvă, are doi copii, Mariana şi Victor, doi nepoţi şi o strănepoată.
„Aşa de repede a trecut… Ca un vis” – spune Klárinéni, declarând că vrea să trăiască până la 120 de ani.
La Multi Ani si multa sanatate !
Aveti intradevar o familie minunata.
Multumim!