CFR la concurenţă cu melcii
By admin On 19 Oct, 2013 At 08:16 AM | Categorized As Actualitate | With 0 Comments

45 de kilometri pe oră este viteza medie cu care circulă trenurile din România.

Melc CFR 300x238 CFR la concurenţă cu melciiPotrivit unei statistici realizate de Ministerul Transporturilor, viteza medie a trenurilor de pasageri în România, în prima jumătate a anului 2013, a fost de 45 km/h, iar a celor de mărfuri – de 28 km/h. Asta înseamnă că trenurile de pasageri din România circulă cu o viteză sub media maximă admisă în localităţi în cazul trasportului auto! Datele statistice mai arată că distanţa medie de transport a pasagerilor a fost 70 de kilometri. De asemenea, în primul semestru, pe calea ferată au fost transportate 22,267 milioane tone de mărfuri, din care 18,085 milioane tone au avut destinaţie internă şi 4,037 milioane tone – externă. Parcursul mediu zilnic al vagoanelor de pasageri a fost de 253 km/zi, iar al celor de marfă – de 63 km/zi. Viteza medie a trenurilor de pasageri a fost de 45 km/h, iar a celor de mărfuri, de 28 km/h. În primul semestru al acestui an, circa 28,8 milioane de pasageri au circulat cu trenul, dintre care 97.000 de persoane au avut o destinaţie externă.


comment closed