Copii pentru copii.
Sub genericul „Ajută din suflet”, un grup de voluntari, adulţi şi copii (mai ales copii), au organizat la sediul centrului de joacă „My Kids” din Sighetu-Marmaţiei un atelier de creaţie, confecţionând zeci de felicitări şi decoraţiuni specifice sărbătorilor de iarnă, pe care intebţionează să le desfacă în beneficiul copiilor din familii cu nevoi materiale. Dincolo de scopul caritativ, atelierul de creaţie a fost şi unul educativ, micile ajutoare ale lui Moş Crăciun învăţând tainele artizanatului şi despre generozitatea, o lecţie care îi va însoţi toată viaţa. Şi acesta este cel mai frumos dar pe care, cei de la „My Kids” şi prietenii lor l-au oferit celor mici. În demersul lor, voluntarii au fost ajutaţi de magazinul „Liliacul”, care a oferit materialele necesare.
comment closed