Conduşi de discipolii lui rabinului Israel Baal Shem Tov, părintele curentului hasidic, adunaţi în jurul curţilor rabinilor, eliberaţi de opresiunile suferite în Rusia şi în alte părţi ale Europei, evreii din Maramureş au trăit într-o relativă bunăstare şi relaţii de bună-vecinătate cu locuitorii români, maghiari, ucraineni, ţipţeri şi rromi, ca dovadă că muzicienii evrei au împrumutat liber din muzica popoarelor cu care au trăit împreună, în cântecele acestora regăsindu-se puternice influenţe româneşti, ungureşti şi slave. Astfel s-a născut „klezmer”-ul.
„Klezmer” este un gen muzical născut în sânul comunităţii evreilor din centrul şi estul Europei, o tradiţie muzicală seculară, ne-liturgică, născută probabil în secolul al XV-lea. Denumirea de „klezmer” vine din cuvintele „klez” ce în limba idiş înseamnă „instrument” şi cuvântul „zemer”, adică cântec, „kli zemer” însemnând pur şi simplu „instrument de cântat”. El era interpretat de aşa-numiţi „klezmorim” care aveau un repertoriu larg de cântece de petreceri laice. Iniţial, “klezmer” se referea la muzică instrumentală apoi termenul s-a extins şi asupra instrumentiştilor; abia în secolul al XX-lea, cuvântul este folosit ca nume generic al muzicii evreieşti din Europa Centrală şi de Est, iar stilul interpretativ este în general numit “jidish” sau “freileich musik”. Ca stil, klezmer-ul este uşor de identificat prin expresivitatea frazei muzicale, veselă dar tânguitoare.
Originile muzicii klezmer le găsim în acele „shtetl”, orăşele ale Europei Centrale şi de Est (NA. Sighetul, respectiv Sihot cum sună el în idiş, este tot un shtetl) unde klezmorim cântau la evenimentele sociale vesele, mai ales la nunţi. Muzica lor se baza pe melodii laice, dansuri populare, cântece liturgice evreieşti (ebr. „hazanut”; unul dintre cei mai importanţi muzicologi „hazanut”a fost Abraham Adler, (Sarasău, 1 iunie 1916- Viena, 28 noiembrie 2003)) precum şi „nigunim”, melodii simple, fără cuvinte ale evreilor ortodocşi, profund influenţate de muzica popoarelor cu care trăiau împreună, motiv pentru care în unele piese recunoaştem melodii româneşti, ungureşti, slave şi ţigăneşti. Dacă iniţial klezmer se cânta doar instrumental, în secolul al XIX-lea, instrumentiştilor li se alătură un „badkhn”, maistru de ceremonii care făcea parodii, epigrame şi oferea sfaturi rimate tinerilor însurăţei.
În arhive găsim multe exemple despre muzicieni evrei care mergeau din târg în târg, ca să cânte la diferite sărbători, mai ales la nunţi. Klezmorim erau în general săraci, plasaţi la periferia societăţii. Chiar termenul de “klezmeruke” a fost folosit o perioadă ca insultă care coexista cu zicătoarea: “Vi der klezmer, azoy di khassene!” adică “Precum Klezmer, aşa nunta!”
Dacă despre muzica secolelor anterioare nu prea avem informaţii – documentele vremii facând referire doar la cantorii (chazan) itineranţi ce participau la evenimentele religioase – muzica interpretată în Maramureşul secolului XX a fost inconestabil marcată de orchestra familiei Şloimovici, originari din Rozavlea, cunoscuţi de localnici ca "Orchestra Şugăreni" şi uneori sub numele "Huberii". Condusă de Herş Şloimovici la vioară, alături de fii Motele, Berl, Zicu, Eli şi Şmil, orchestra se compunea din două viori, ţambal, instrumente de suflat şi tobă. Muzica interpretată de orchestra familiei Şloimovici o regăsim în înregistrările celebrului interpret Gheorghe Covaci "Cioată".
În perioada interbelică, Sighetul s-a bucurat de o activitate muzicală notabilă: în restaurantele şi sălile de spectacol ale oraşului, muzicieni locali şi invitaţi din ţară şi de peste hotare susţineau concerte aproape zilnic, iar şcoala muzicală sigheteană a dat scenelor lumii muzicieni de talie mondială. Printre cei mai cunoscuţi amintim familia de muzicieni Schachter: Szigeti József, prieten şi colaborator al lui Bartok Béla a fost unul dintre cei mai cunoscuţi instrumentişti ai vremii, înregistrările făcute la Hollywood (SUA) intrând în fonoteca de aur a muzicii. Unchiul acestuia, Szigeti Dezső a devenit violonist al Operei din Budapesta; compozitorul Mihály Max Eizikovits a fost pentru mulţi ani director al operelor din Cluj şi Timişoara.
În continuare, amintim pe pianistul Fried Géza din Olanda, compozitorul Strausz Jóska, autorul operei "Exodul", prezentat la Sighet cu Mehdi Taub şi Ovi Gutman în rolurile principale; fraţii Bandi şi Jószef Gál, violonişti în Orchestra Filarmonică din Bucureşti; Wolf Zeev Adler, flautist, dirijor al Orchestrei Filarmonice din Dublin, Irlanda, stabilit ulterior la Las Vegas, SUA; pianistele Ida Puschmann şi Luiza Steingisser-Kovács care a fost angajată la Opera din Cluj şi apoi la Tel Aviv, Israel. Muzica vocală l-a dat pe tenorul Tordai Zsigmond, interpret al operelor lui Richard Wagner pe scenele europene, profesor de muzică, dirijor de cor în Budapesta, "Oberkantor" la Gdansk în Polonia, apoi în anii '60, cantor al sinagogii "Bes Aharaim" din Zugló, Ungaria şi, nu în ultimă instanţă pe cantorul Abraham Adler care a cunoscut o carieră internaţională.
Pe lângă "Orchestra Şugăreni" a familiei Şloimovici, la Sighet era celebră orchestra condusă de violonistul şi profesorului Stengisser Géza. Împreună cu cei trei copii ai săi – Jakab, Sándor şi Emil – cântau la mai toate evenimentele mondene din oraş. Mai târziu, împreună cu bateristul Haim Ovits şi pianista Kovács Ibolya, alcătuiesc formaţia de jazz "Keep Smiling", cu care, pe lângă concertele susţinute sistematic la hotel-restaurantul Korona şi celebra cofetărie Stein, fac turnee în ţară şi peste hotare, memorabil fiind concertul de la Praga. O altă orchestră – ocazională, care interpreta şi muzică clasică – a fost cea compusă din Tzali Adler la trompetă, Davidovits Öcsi – pian, Samu Schechter – contrabas, Krausz Imre, Kertész Béla şi Markovits Lali – vioară precum şi Kertész Tibor la violoncel.
Numărul mare de instrumentişti deveniţi celebri se datorează şcolii de muzică reprezentate de profesorul de vioară Moşe Büksenspan, şi profesoarele de pian şi canto, Izsák Margit, Ida Puschmann, Steinmetz Flora, Pollak Erzsi şi Mezei Teri.
După Holocaust şi apoi emigrarea masivă către Israel a celor care au scăpat de ororile lagărelor de exterminare naziste, a dspărut şi muzica evreiască cu acel accent "jidischkeit" (ton idiş, tipic muzicii evreieşti), muzica evreilor regăsindu-se doar în muzica instrumentiştilor rromi şi cei ai muzicii populare române şi maghiare din Maramureş.
Azi, klezmerul îşi trăieşte revirimentul
În ultima perioadă, mulţi interpreţi contemporani recuperează formele tradiţionale ale muzicii klezmer, inspirându-se din folclorul evreiesc din Maramureş şi Galiţia. Formaţii de klezmer precum „Di Naye Kapelye”, „Chicago Klezmer Ensemble”, „Khevrisa”, „Klezmatics” sau „Brave Old World” şi interpreţi precum Jeff Warschauer, Deborah Strauss, Benjy Fox-Rosen, Bob Cohen (care au susţinut cu succes concerte şi în Sighetu-Marmaţiei), Alicia Svigals sau Lorin Sklamberg abordează în concertele lor de muzica hasidică tradiţională, încearcând să recreeze acea muzică pe care au ascultat-o bunicii şi străbunicii lor înainte de masiva migraţie către Israel şi Statele Unite de la începutul secolului XX şi apoi după Holocaust.
Cu toate că azi, muzica klezmer este interpretată mai ales în Statele Unite ale Americii, majoritatea pieselor este şi azi influenţată de muzica românească, în special cea bucovineană şi maramureşană. Motivul este unul simplu: zonele folclorice amintite au jucat un rol major în dezvoltarea klezmerului. Muzicienii au crescut mâncând mămăligă alături de populaţia românească şi vorbeau limba română, maghiara şi jidiş.
Etnomuzicologul dr. Walter Feldman sublinia într-un articol publicat în 1995 rolul jucat de Maramureş şi Bucovina în dezvoltarea klezmer-ului modern. Dr. Feldman identifică patru straturi în repertoriul muzicii klezmer:
Miezul, o constituie muzica de dinainte de anul 1850, muzică instrumentală de nuntă şi petrecere alături de varianta instrumentală a muzicii liturgice evreieşti, în general interpretată în duet de un ceteraş sau fluieraş cu acompaniament de ţambal.
Un al doilea strat îl reprezintă influenţele muzicii orientale. Până în secolul al XX-lea, muzica evreilor din centrul Europei, alături de muzica armenească, ţigănească şi greacă au participat activ la naşterea unui stil aparte, foarte gustată de publicul din acea perioadă.
Un al treilea strat îl oferă repertoriul co-teritorial, împrumutat din muzica popoarelor cu care evreii au convieţuit, mai ales cea românească, ungurească şi ucrainenă. După momentul „haskalah” – iluminismul evreiesc – a devenit fapt comun ca femeile şi bărbaţii să danseze împreună, practică ce fiind interzisă de religia hasidis cortodoxă, se crede că ar proveni din tradiţia altor popoare. În particular, muzica de dans românească a crescut în popularitate printre printre comunităţile de evrei. Într-una din scrierile sale, un muzician evreu de la sfârşitul secolului al XIX-lea pe nume Bronya Sakina, afirma: „Cu cât mai româneşte suna klezemrul, cu atât ne plăcea mai mult!”
Printre muzicienii maramureşeni români care mai au în repertoriu klezmer se numără regretatul Gheorghe Covaci-Cioată care de altfel a şi înregistrat câteva CD-uri alături de orchestre klezmer din Ungaria; Ion Covaci din Sălişte cunoscut sub numele de Ionu lui Grigore sau Paganini, Ion Pop din Hoteni, Nicolae Covaci din Dragomireşti care înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial a cântat împreună cu orchestra Şloimovici, Gheorghe Ureche Miţiţi din Leordina, care-şi aduce aminte de klezmorim-ul numit Benzine, respectiv Ben Zion sau chiar Vasile Rus din Vadu Izei.
Ioan j Popescu
Fotografii: klezmorim în concert la Sighet.
o minunatie totul
Cel mai frumos articol realizat despre prezentarea unui gen muzical laic.Felicitari!