Proiectul „Din inimă pentru sănătatea inimii” s-a materializat!
Marţi, 10 septembrie, în secţia de cardiologie a Spitalului Municipal Sighet au fost date în funcţiune două aparate de monitorizare a funcţiilor vitale ale bolnavilor cu aritmie ameninţătoare de viaţă.
Aparatele, montate într-un salon renovat complet, cu ferestrele şi uşă termopan, „sunt extrem de importante pentru bolnavul cu risc aritmic grav, cu risc de moarte subită. Cu ajutorul lor, bolnavul poate fi urmărit în timp real. Ele înregistrează 24 de ore din 24 dacă bolnavul prezintă o aritmie: doctorul care vine în vizită poate vedea pe monitor sau pe staţia centrală din camera
asitentelor istoricul aritmiilor şi poate trage o concluzie astfel încât să ajusteze tratamentul în funcţie de acestea. În plus, în caz de aritmie ameninţătoare de viaţă, medicul sau asistenta poate intervini imediat. Dacă bolnavul nu este montorizat cu acest sistem, se poate întâmpla să fie găsit (n.r. în cursul nopţii sau dimineaţa) mort în salon, fără a se detecta cu exactitate cauzele şi fără a se putea interveni pentru a preveni decesul. Această aparatură, marchează saturaţia de oxigen, monitorizează şi înregistrează temperatura şi tensiunea bolnavului, mai ales la un bolnav instabil, dând posibilitatea ajustării tratamentului în funcţie de acestea” după cum nea- explicat medicul Bogdan Ivaşcu
O inaugurare decentă
Inaugurarea noilor aparate (termen impropriu, pentru că aparatele au fost predate-preluate, încercate şi verificate săptămâna trecută, iar bolnavii beneficiază de ele încă de luni), având în vedere specificul secţiei, a avut loc într-un cadru decent, în prezenţa managerului Alexandru Oros, a reprezentantei furnizorului, Bianca Doroş şi a presei cărora medicul Bogdan Ivaşcu le-a explicat amănunţit cum funcţionează aparatele şi cum se citesc rezultatele.
Proiectul continuă cu amenajarea unităţii coronariene
De la Daniela Oniţa-Ivaşcu, am aflat că, împreună cu o parte dintre sponsori, urmează ca să fie reabilitat încă un salon, o lucrare mai amplă având în vedere dimensiunile acestuia. „Deocamdată, vom reabilita integral unitatea coronariană, respectiv vom schimba ferestrele şi uşile, vom vărui pereţii cu vopseaua lavabilă acreditată de Ministerul Sănătăţii şi, în general, vom face toate lucrările necesare pentru ca şi în acest salon să poată fi montate aparte de monitorizare similare”. De altfel, de la managerul Alexandru Oros am aflat că derulează deja negocieri privind achiziţionarea aparatelor.
La nevoie, sighetenii dau mână de la mână
Proiectul „Din inimă pentru sănătatea inimii” iniţiat de medicul Bogdan Ivaşcu prin care a fost posibilă dotarea secţiei de cardiologie cu cele două aparate de monitorizare a fost derulat de sora acestuia, avocat Daniela Oniţa-Ivaşcu, consilier local, cu sprijinul unor agenţi comerciali şi persoane particulare din municipiu. „Ca cetăţean al Sighetului şi consilier local, ştiu care sunt problemele cu care se confruntă spitalul şi, cu ajutorul unor oameni cu spirit civic, putem să venim în sprijinul acestuia. Sunt convins că împreună, putem dovedi că şi spitalul sighetean poate fi la fel de bine dotat ca cel din Baia Mare şi, de ce nu, poate ajunge asemeni celor mai bune din ţară”” a declarat Daniela Oniţa-Ivaşcu care, profitând de ocazie, le-a mulţumit tuturor care au s-au îngrijit de reuşita proiectului.
Acelaşi lucru îl facem şi noi, făcând publică lista celor care au contrbuit la proiect:
Iosif Ludovic Zagyva – SC Elmed Srl; Adriana Curmei – SC Moldivaris Srl; Dana Szabo – SC Perla Sigheteană Srl; notar Carmen Lenuţa Grigor; avocat Daniela Oniţa-Ivaşcu; Sorin Vlaşin – SC Orizont Srl; Ioan Bilaşcu – SC Făget Sud Srl; Viorel Costin – SC Alternativ Mob Srl; S Casa Verde Srl; Bogdan Scubli – Casa Perdelelor; SC Laguna Srl; SC ABB Bial Srl; Livia Vlad – SC Transilvania Bois Srl; Adrian Rednic – SC Ardeleana Tisa Srl; Vasile Rac – SC Rac Trans Srl; Victor Navratil – SC New Window Srl; Dacian Ghenţ – SC Gytral Srl.


Bine ati venit in secolul XXI . Iar acum trebuie sa trimitem si pe doamnele asistente la cursuri de interpretare a sus numitelor ritmuri cardiace letale, tahicardie/fibrilatie ventriculara, asistola etc. sa invatam sa administram resuscitare cardo-respiratorie si administrarea atropinei, amiodaronului, etc. O, nu! De acum doamnele asistente vor trebui sa lucreze cu adevarat noaptea si nu vor mai avea ocazia sa doarma in timpul turei. Mult succes in continuare!
Nu s-a facut nimic pana acum pt. ca mosii nu au initiativa, nici nu ii intereseaza atata timp cat le intra banul in jeb!macar de ar lasa pe altul in loc, care are chef sa munceasca. noroc cu tineretul care e la curent cu noile terapii si tratamente(vedeti exemplul de mai sus).Iar cat despre tine ''Elena'', stai in banca ta si nu vorbi daca nu esti in cunostinta de cauza ca nu esti tu in masura sa judeci lumea.Ai priceput?sau sa iti desenez ?
My spouse and i felt peaceful Chris managed to round up his preliminary research out of the precious recommendations he acquired while using the web page. It is now and again perplexing to just find yourself offering facts which often many people may have been trying to sell. We really remember we’ve got the website owner to thank for this. Those illustrations you have made, the simple website menu, the friendships you help engender – it is everything fabulous, and it is aiding our son and the family reckon that that topic is brilliant, which is certainly wonderfully fundamental. Thank you for the whole lot!