Un şahist sighetean reprezintă judeţul la Olimpiada Naţională
By admin On 25 Feb, 2013 At 01:13 PM | Categorized As Prima pagina, Sport | With 0 Comments

Luptă pe două fronturi, ambele câştigate

În perioada 22-24 februarie, şahiştii sigheteni „au trebuit să lupte pe două fronturi” – cum afirma, nu fără umor antrenorul copiilor. Este vorba de două evenimente sportive: faza judeţenă a Olimpiadei Şcolare desfăşurată la Baia Mare şi turneul de şah dotat cu Cupa „Nord Vest” de la Satu Mare, ambele cucerite de micii jucători antrenaţi de Ioan Costiuc.

Şahiştii sigheteni pe primele trei locuri ale Olimpiadei

DA DICU 300x226 Un şahist sighetean reprezintă judeţul la Olimpiada Naţională   Faza judeţeană a Olimpiadei Şcolare a fost cucerită de sigheteanul Dan Alexandru Dicu (elev în claa a VI-a a Colegiului Naţional „Dragoş Vodă”). El va reprezenta judeţul Maramureş la faza naţională ce urmează a se desfăşura la Brăila. Pe locul doi s-a clasat Andrei Cătălin Mintău care, cu toate că e doar în clasa a II-a a  Şcolii „George Coşbuc”, a avut adversari de clasa a VIII-a. Locul trei a fost cucerit tot de un sighetean, Codrin Cotârlan. La fete, a câştigat eleva în clasa a VIII-a a Şcolii „Dr. Ioan Mihalyi de Apşa”, Andra Câmpan.  

Patru participanţi: două cupe şi o medalie

În privinţa turneului dotat cu cupa „Nord Vest” de la Satu Mare, la grupa de vârstă 8 ani, cupa a fost cucerită de Ioana Mihaela Trifoi (clasa a II-a a Liceului „Regele Ferdinand”), o fetiţă căreia antrenorul Ioan Costiuc îi prevede un mare viitor în şah: „Sper că în acest an va fi campioana ţării, iar la Campionatul European, care se va desfăşura la Budvar, Muntenegru, sper să se claseze pe primele locuri”. O altă cupă a fost cucerită de Larisa Raluca Covrig (clasa a III-a, Şcoala „George Coşbuc”), iar tânărului Silviu Andrei Pontoş i-a revenit Locul III şi Medalia de Argint.

Pregătiri intense pentru semifinalele de la Iaşi

„În acestă perioadă, facem un efort în plus cu băieţii care vor participa la semifinala Campionatului Naţional care se va defăşura la Iaşi în perioada 5-10 martie. Avem pregătiţi cinci copii, Adrian Romanov, Mihai Grigor, Silviu Andrei Ponotş, Andrei Rareş Rodilă şi Gabriel Şerban Simion” a declarat Ioan Costiuc. Reamintim că pentru Finala Campionatului Naţional ce se va desfăşura în perioada 1-12 aprilie, clubul „Sig Mar” are deja calificate patru fete cărora, mai mult ca sigur, li se vor adăuga cel puţin doi dintre băieţii participanţi la semifinalele de la Iaşi.


comment closed