Colocviul „ Bruna de Maramureş – rasa mea de suflet”
În organizarea Asociaţiei Crescătorilor de Taurine (ACT) „Bruna Schwyz” Maramureş, luni 24 martie, în sala Transist a Primăriei Sighet s-a desfăşurat colocviul „ Bruna de Maramureş – rasa mea de suflet”, eveniment dedicat aniversării a 55 de ani de la recunoaşterea rasei „Bruna de Maramureş” ca populaţie de sine stătătoare, la care au participat crescători de animale, specialişti de la instituţii locale şi judeţene, cadre universitare, tehnicieni, operatori însămânţători, conducători de instituţii agricole, primari şi specialişti locali. Au fost prezentate referate privind istoricul rasei, avantajele creşterii rasei Bruna, perspectivele creşterii taurinelor din rasa Bruna în România, valorificarea potenţialului pajiştilor în arealul de deal şi montan. Unul dintre cele mai importante subiecte a fost legat de problemele cu care se confruntă rasa „Bruna de Maramureş”.
„Din păcate, rasa Bruna nu parcurge una dintre cele mai fericite momente ale evoluţiei sale, asta datorită unor factori atât subiectivi cât şi obiectivi. Acest lucru va face obiectul unor analize ulterioare, sperăm chiar la nivel naţional, deoarece se impun nişte măsuri de sprijin, de încurajare şi stimulare a crescătorilor. Rasa nu riscă să se piardă, riscăm noi să o facem să se piardă şi depinde doar de noi dacă vom găsi mijloace adecvate ca peste 50 de ani, cei care vin după noi, să spună că am fost şi noi părtaşi la dezvoltarea rasei sau, dacă peste 5-10 ani, se va spune că am fost demolatorii rasei. Depinde de noi. Să dea Dumnezeu să găsim drumul cel bun” – ne-a declarat inginerul Dorel Codrea, preşedintele ACT „Bruna Schwyz”.
comment closed