Grădiniţa nr. 9 din Sighetu-Marmaţiei are două curţi interioare însă, din păcate, doar una a putut fi folosită din cauza unei clădini aflată în paragină, un fel de garaj. Cum demersurile făcute pentru a afla statutul legal al construcţiei pentru a putea fi demolată au fost tergiversate nepermis de mult, curtea cu pricina a stat închisă ani de-a rândul. Asta, până de curând, pentru că, aleasă în consiliul de administraţie a grădiniţei, avocata Dana Oniţa-Ivaşcu a rezolvat situaţia. Şi asta doar într-o singură săptămână!
„Aveam un cui în grădiniţa noastră pe care nicicum nu l-am putut înlătura” ne-a spus directoarea Maria Tomoiagă. „Este vorba de aceea clădire, care se vrea a fi un garaj, aflată în curtea grădiniţei din cauza căreia nu am putut să amenajăm curtea interioară. Este o clădire veche, dărăpănată, un adevărat pericol public, pe care am găsit-o aici. Nu ştiam ce hram poartă, însă cu sprijinul doamnei consilier, avocat Dana Oniţa-Ivaşcu, anul acesta făcând parte din consiliul de administraţie al grădiniţei, am găsit soluţia. Ea ne-a promis, şi într-o săptămână a rezolvat situaţia, respectiv partea legală, pentru că nu ştiam care este statutul clădirii”.
Clădirea urmează a fi dărâmată şi, în timpul cel mai scurt, curtea va fi amenajată, iar cei mici se vor putea bucura de ea.


comment closed