Directivă europeană
Băncile vor fi obligate să schimbe creditele ipotecare din valută în lei, la cererea clienţilor. Tranzacţia se va efectua la cursul din ziua în care depun o solicitare în acest sens, iar clienţii nu vor fi nevoiţi să refinanţeze împrumuturile. Asta prevede o directivă europeană care va intra în vigoare în această primăvară şi care va trebui transpusă în legislaţia naţională în termen de doi ani. „Pentru solicitările de acest gen, garanţiile aduse de oameni la contractarea creditelor în valută trebuie să fie suficiente. Consumatorul va avea dreptul de a converti creditul într-o valută alternativă“, se arată în textul actual al directivei, votat de Parlamentul European la jumătatea lui decembrie 2013. Noile reguli vin în completarea normelor pro-lei adoptate în ultimii ani şi de Banca Naţională a României.
comment closed