Calendar 20 martie
By admin On 19 Mar, 2014 At 10:40 PM | Categorized As SlideShow, Timp liber | With 0 Comments

În 2005 a  murit sigheteanul Menahem David, jurnalist, politican.

Daniv 155x300 Calendar 20 martieMenahem Daniv (Otto Danzinger) s-a născut la Sighet în anul 1918. Ca fiu al unei familii de rabini, a fost destinat să devină la rândul său rabin, însă studiile efectuate la Seminarul Rabinic din Viena – în paralel cu cele universitare din acelaşi oraş – au fost întrerupte în anul 1938 de alipirea Austriei la Germania nazistă. Şi-a continuat studiile de filologie la Universitatea din Ierusalim, iar după absolvire s-a alăturat unui grup de tineri care a întemeiat kibutzul Ma'agan pe malul lacului Kineret, al cărui secretar a fost timp de cinci mandate. În anul 1949  a fost trimis de organizaţia "Nativ" la ambasada Israelului din Budapesta pentru a întreţine legăturile cu comunităţile evreieşti din ţările aflate de după Cortina de Fier, inclusiv România. Revenit în Israel, a contribuit la întemeierea colegiului academic "Emek ha'Yarden". Împreună cu Mordehai Kider, a scris o carte despre mişcarea sionistă "Ha'Bonim" (1998) din Transilvania şi din Ungaria. A întemeiat "Muzeul Paraşutistului" din kibutzul Ma’agan. A fost considerat autoritatea spirituală şi culturală a regiunii Emek ha'Yarden din Israel. Menahem Daniv a murit la 20 martie 2005 în Ma'agan, Israel.

Daniv centru HaBonim 300x251 Calendar 20 martie


comment closed