Ovidiu şi Ducu contra Eugen
În cadrul şedinţei extraordinare de luni, 13 mai, în care s-a discutat şi aprobat contractarea unui împrumut care să stingă o parte din datoriile Spitalului Municipal Sighet, preşedintele şi vicepreşedintele PNL Sighet, respectiv Ovidiu Nemeş şi Alexandru „Ducu” Oros au făcut nişte afirmaţii (atacuri?), cel puţin surprinzătoare în privinţa prestaţiei ministrului Sănătăţii, liberalul Eugen Nicolăescu.
„Am crezut şi eu în ceea ce a spus ministru – el liberal şi eu liberal. Astăzi nu mai cred, nu mai cred demult, de la coplata pe care a instituit-o cu mare tam-tam şi cu un rezultat zero” a declarat Ovidiu Nemeş.
„Sunt dezamăgit să văd atitudinea incorectă a Ministerului vizavi de spitalele care nu sunt de urgenţă. (…) Până la apariţia OUG nr. 3/2013, niciodată spitalele nu au fost condiţionate, în sensul că, dacă nu-ţi plăteşti datoriile, te blocăm! Nici un guvern nu şi-a asumat asta în 20 de ani. Ori astăzi, vine guvernul şi spune că dacă nu vă plătiţi arieratele, veţi avea probleme de funcţionare! Este OK într-un anume fel dar, nu poţi cere ceva unei istituţii fără să-i oferi ceva în schimb. Ori, dacă nu dai finanţare, nu-i normal să-l constrângi! (…) Am senzaţia că toate sunt făcute de aşa natură încât să nu funcţioneze sistemul de sănătate publică”.
Dacă la astea adăugăm şi faptul că, de ceva vreme, Eugen Nicolăescu e în război declarat cu presa, nu ar surprinde dacă, într-un viitor apropiat, am asista la debarcarea lui.


comment closed