„Despre fluturi şi praf” de Antonia Luiza Zavalic
Vineri, 14 martie, Sala Radio Sighet a găzduit lansarea volumului de debut „Despre fluturi şi praf” (Ed. Grinta, Cluj, 2013) semnat de Antonia Luiza Zavalic, volum de poezie care, în varianta de manuscris, are deja o carieră notabilă: premii de debut la festivalele „Armonii de primăvară” din Vişeu de Sus şi la „Serile de Poezie Nichita Stănescu” de la Deseşti. Chiar şi lansarea marchează un fel de debut: dincolo de formula deja tradiţională în care se vorbeşte lung (… şi lat) despre autor după care, ca la şcoală, publicul este solicitat să spună ceva, de data asta, cei prezenţi au avut parte de un desen animat 3D despre creaţia artistică, urmat de un moment muzical susţinut la chitară de profesorul Rafael Fenici şi eseul autoarei.
„… despre suflet, unii susţin că nu există. Dar atunci, unde ar încăpea toate zbaterile, toţi fluturii, tot praful? Trebuie să existe un loc special pentru aşa ceva. Şi mai cred că trebuie să fie şi nemuritor” (Antonia-Luiza Zavalic).
Câteva dintre poeziile Antoniei au fost citite de spectatori, nu din volum ci de pe invitaţiile „la purtător” iar despre autoare şi poietică au vorbit Marin Slujeru, Gheorghe Mihai Bârlea şi Doina Petrulescu-Anton. Evenimentul a fost încheiat de gazdă, Ioan Dorel Todea, redactorul coordonator al postului Radio Sighet, cu câteva epigrame dedicate autoarei pe care vi le oferim în continuare:
Debut editorial
După atâta frig şi ceaţă
Iar se-arată soarele
Iar Antonia-şi înalţă
Prin praf, aripioarele!
Întrebare
Mie versurile-mi plac
Poeta e frumoasă ca o floare
De-aceea-mi pun o întrebare:
„O fi având fluturi şi-n stomac?”
Surpriză
Îţi vine din cap să scuturi
Şi nici nu poţi să te socoţi:
Cum, vorbind doar despre fluturi,
Să ne facă praf pe toţi?!
comment closed