Sighet: Pesah 2014
By admin On 14 Apr, 2014 At 11:21 PM | Categorized As SlideShow, Timp liber | With 0 Comments

În perioada 15 – 22 aprilie, evreii sărbătoresc Pesah – "Paştele Evreiesc"

Pesah 2014 006 300x222 Sighet: Pesah 2014Pesah ("trecere" în ebraică) sau "Paştele evreiesc" este celebrat în fiecare primăvară, când prima recoltă a fost culeasă şi aminteşte de exodul evreilor din Egipt. După tradiţie, în seara de Pesah, taţii povestesc copiilor cum a condus Moise evreii afară din Egipt, scăpându-i de scalvia faraonului. Pentru evrei, semnificaţia sărbătorii stă în faptul că persecuţiile şi prezenţa lui Dumnezeu sunt realităţi ale vieţii, iar evreii trebuie să-şi asume responsabilitatea celor asupriţi. Primele două nopţi sunt dedicate Seder-ului, masa festivă menţionată şi în Exod în Vechiul Testament, la care se dau citire pasajelor din Biblie care descriu ieşirea din Egipt. Există multe ritualuri şi Pesah 2014 013 300x241 Sighet: Pesah 2014semnificaţii simbolice legate de diferitele feluri de mâncare care se consumă cu această ocazie. De exmplu "matza" – pâinea nedospită pe care creştinii o numesc "pască evreiască" – este consumată în amintirea faptului că evreii nu au avut timp să dospească aluat: "maror" – plantele amare – simbolizează amărăciunea sclaviei în care au trăit, iar ceaşca cu sare care se pune pa masa de Seder reprezintă lacrimile vărsate. Osul ars aşezat şi el în farfuria tradiţională reprezintă mielul pascal, iar oul fiert cu coaja arsă sau colorată, sacrificiile prezentate în timpul Marilor Temple. O altă tradiţie păstrată şi azi este aprinderea lumânărilor care nu se face de la chibrit ci de la un foc preexistent.

Pentru evreii din Maramureş, Pesah se sărbătoreşte şi în amintirea ghetoizării

Pesah 2014 014 300x225 Sighet: Pesah 2014Indiferent pe ziua în care cade sărbătoarea, pentru evreii maramureşeni Pesah este încărcat de o semnificaţie aparte: în anul 1944, armatele de ocupaţie naziste au ales tocmai această sărbătoare pentru a înghesui evreii în ghetouri de unde, o lună mai târziu au fost deportaţi în lagărele de exterminare.

"În 1944, Pesah-ul a fost altfel: cum puteam oare sărbători în pace când camera mare era rechiziţionată de un ofiţer german?" povesteşte scriitoarea sigheteană Dora Apşan Sorell în romanul "Povestiţi-le copiilor. Scrisori către Miriam". "Dimineaţa ni s-a ordonat să ne strângem lucrurile şi să ne părăsim căminul, să lăsăm în urmă tot ce aveam. Am privit pentru ultima oară la ceea ce fusese casa copilăriei noastre, casa care rămânea în urmă cu tot ce avusesem mai drag, după care ne-am alăturat altor sute de evrei îngrămădiţi cu boccele pe mijlocul străzii. Pesah-ul din 1944 nu a fost o sărbătoare: a fost o înmormântare iar drumul nostru spre gheto – cortegiu funerar".

La masa rituală din Sighetu-Marmaţiei au fost prezenţi peste o sută de persoane

Pesah 2014 036 300x225 Sighet: Pesah 2014La Sighetu-Marmaţiei, Pesah a debutat în seara zilei de luni, 14 aprilie, când Hari Marcus – preşedintele comunităţii, a vorbit despre semnificaţia evenimentului, urmat de rabinul Avi care a rostit rugăciunile tradiţionale. Pe rând, cei prezenţi au dat citire pasajului biblic referitor la ieşirea din Egipt. În buna tradiţie locală, masa rituală a fost onorată de musafiri, evrei sosiţi de peste hotare şi de creştini care, în semn de respect pentru semenii lor, i-au urat "Sentak Khadhra", o binecuvântare pentru un an verde, bogat şi, "Hag sameah!", adică "Sărbători fericite!".

Pesah 2014 006 150x150 Sighet: Pesah 2014 Pesah 2014 014 150x150 Sighet: Pesah 2014 Pesah 2014 036 150x150 Sighet: Pesah 2014

Pesah 2014 0011 150x150 Sighet: Pesah 2014 Pesah 2014 002 150x150 Sighet: Pesah 2014 Pesah 2014 003 150x150 Sighet: Pesah 2014

Pesah 2014 004 150x150 Sighet: Pesah 2014 Pesah 2014 005 150x150 Sighet: Pesah 2014 Pesah 2014 0061 150x150 Sighet: Pesah 2014

Pesah 2014 007 150x150 Sighet: Pesah 2014 Pesah 2014 008 150x150 Sighet: Pesah 2014 Pesah 2014 009 150x150 Sighet: Pesah 2014

Pesah 2014 010 150x150 Sighet: Pesah 2014 Pesah 2014 011 150x150 Sighet: Pesah 2014 Pesah 2014 012 150x150 Sighet: Pesah 2014

Pesah 2014 013 150x150 Sighet: Pesah 2014 Pesah 2014 0141 150x150 Sighet: Pesah 2014 Pesah 2014 015 150x150 Sighet: Pesah 2014

Pesah 2014 018 150x150 Sighet: Pesah 2014 Pesah 2014 020 150x150 Sighet: Pesah 2014 Pesah 2014 021 150x150 Sighet: Pesah 2014

Pesah 2014 024 150x150 Sighet: Pesah 2014 Pesah 2014 025 150x150 Sighet: Pesah 2014 Pesah 2014 027 150x150 Sighet: Pesah 2014

Pesah 2014 031 150x150 Sighet: Pesah 2014 Pesah 2014 032 150x150 Sighet: Pesah 2014 Pesah 2014 029 150x150 Sighet: Pesah 2014

Pesah 2014 037 150x150 Sighet: Pesah 2014 Pesah 2014 034 150x150 Sighet: Pesah 2014 Pesah 2014 033 150x150 Sighet: Pesah 2014

Pesah 2014 040 150x150 Sighet: Pesah 2014 Pesah 2014 039 150x150 Sighet: Pesah 2014 Pesah 2014 038 150x150 Sighet: Pesah 2014

Pesah 2014 041 150x150 Sighet: Pesah 2014 Pesah 2014 042 150x150 Sighet: Pesah 2014 Pesah 2014 043 150x150 Sighet: Pesah 2014 


comment closed