Pentru majoritatea românilor, nimic nu pare să fie mai importantă decât bunăstarea propriului… stomac. Aşa se explică de ce, la fiecare întâlnire, reuniune, petrecere, principala grijă a organizatorilor sau gazdelor este: „Ce punem pe masă?”. Regula se aplică şi în cazul excursiilor.
Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, românii care fac excursii în ţară plătesc cel mai mult pe mâncare, băutură şi ţigări. Anul trecut, românii au făcut peste 38 de milioane de excursii (călătorii mai scurte de o zi, în scop recreativ, fără cazare), dintre care 99% au avut ca destinaţie România. Din totalul turiştilor care au plecat în excursii, ponderea cea mai mare a fost reprezentată de persoanele cu vârsta cuprinsă între 25 – 44 ani, respectiv 43,4%, urmată de cei între 45 şi 64 de ani (29,0%), 65 de ani şi peste (15,3%) şi 15 – 24 de ani (12,3%). Principalul mijloc de transport a fost autobuzul, microbuzul sau autocarul (40,5%), urmat de maşina personală (30,4%) şi de excursiile cu o maşină de ocazie sau maşina unei rude sau prieten (24,4%). Principalele motive ale excursiilor interne au fost cumpărăturile (35,2%) şi vizitarea rudelor sau prietenilor (34,2%). Din totalul cheltuielilor pentru excursii, ponderea principală o constituie cheltuielile pentru mâncare, băuturi şi tutun (39%), urmată de cheltuielile pentru cumpărarea de bunuri de larg consum (31,1%) şi cheltuielile pentru transport (14%).


comment closed