65 de ani de la naţionalizare
În baza Legii nr. 119/11 iunie 1948 („Legea nr. 119 pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi”), au trecut în proprietatea statului toate resursele solului şi subsolului aflate în proprietate privată, precum şi toate intreprinderile individuale, toate tipurile de societăţi, asociaţiile particulare industriale, bancare, de asigurări, miniere, de transporturi şi telecomunicaţii, etc. Practic circa 90% din economia ţării a fost transferată în proprietatea Statului. Până la sfârşitul anului, controlul statului s-a extins asupra cinematografelor şi caselor de sănătate, iar până în 1950 asupra farmaciilor, întreprinderilor chimice şi a tuturor unităţilor economice şi social-culturale, precum şi a unei mari părţi din locuinţe de proprietate privată. Legea a deschis calea pentru colectivizarea agriculturii româneşti.
Cu toate că legea prevedea anumite condiţii pentru despăgubiri, acestea erau la completa discreţie a Statului. Din acest punct de vedere, nu era o adevărată lege de „naţionalizare”, cât o lege de „confiscare” a proprietăţii private.
În Sighet au fost naţionalizate fabricile de mobilă, fabrica de perii, tipografiile, băncile, toate prăvăliile şi micile ateliere de producţie, precum şi patrimoniul fundaţiilor şi asociaţiilor culturale şi cele ale şcolilor confesionale ale bisericilor romnao-catolică, reformată şi greco-catolică, etc.
Referitor la Camera de Comerţ şi Industrie Sighet, Gabriela Amalia Racolţa scrie: „Este curios faptul că în acest an, majoritatea proprietarilor au solicitat închiderea şi radierea firmelor motivând aspecte din cele mai diverse (lipsa de capital pentru aprovizionare, starea precară de sănătate şi vârsta, dorinţa de a intra în serviciile statului, etc.). Luând în considerare această radiere în masă a firmelor, se poate conchide că aproape toate au intrat în posesia statului ca urmare a aplicării prevederilor Legii 119/11 iunie 1948” (Revista Arhivei Maramureşene, anul IV, nr. 4, Baia Mare, 2011)


comment closed