Cartelele PrePay se vor da pe buletin
După ce vara trecută deputatul PSD Sebastian Ghiţă (apropiat al premierului Ponta şi cel ce controlează România TV) a promovat intens înregistrarea cartelelor pre-plătite, în aceste zile Guvernul a aprobat un proiect de lege prin care utilizatorii cartelelor PrePay vor fi obligaţi să depună un act de identitate la operatorii de telefonie mobilă, în termen de şase luni de la intrarea în vigoare a actului normativ, a declarat Ministrul Justiţiei Robert Cazanciuc precizând că, în caz contrar, "operatorul de telefonie mobilă va sista serviciul până când deţinătorul cartelei va înregistra cartela".
Potrivit Ministrului Justiţiei, modificarea legislativă îi vizează şi pe agenţii economici, care vor trebui să depună documente de constituire a societăţii. La rândul lor, operatorii de telefonie mobilă au obligaţia de a notifica toţi deţinătorii de cartele preplătite cu privire la această obligaţie.
Cazanciuc a mai precizat că, din momentul intrării în vigoare a legii, toţi cei care vor dori să achiziţioneze cartele pre-plătite vor avea obligaţia de a depune un document de identitate, persoanele juridice având obligaţia de a depune documente de constituire a societăţii.
Proiectul de act normativ urmează să intre imediat în dezbaterea Parlamentului, a mai informat ministrul.
Premierul Ponta a afirmat că decizia de urmărire a cartelelor pre-plătite a fost luată de către Consiliul de Securitate şi Apărare a Ţării în luna august a anului 2012, imediat după atentatul din Bulgaria, unde pentru organizarea atentatului, teroriştii au folosit cartele pre-plătite.
comment closed