NU modificării Legii minelor
Noul ministru al Mediului, Korodi Attila (foto), a declarat că legislaţia din România nu permite continuarea procedurii de avizare a proiectului de exploatare minieră pe bază de cianuri de la Roşia Montană, adăugând că nu susţine proiectul de modificare a Legii minelor.
În opinia lui Korodi statul român trebuie să continue să facă cercetare şi analize, iar Ministerul Mediului să continue evaluarea. Acesta a apreciat că Parlamentul va avea un rol important în ceea ce priveşte această chestiune. Korodi a catalogat proiectul drept unul foarte complicat, iar el susţine aplicarea strictă a legii.
"Dacă se aplică legislaţia României şi raportul care a fost întocmit de Comisia specială Roşia Montană, în Parlament, va fi finalizat, adoptat, atunci lucrurile sunt destul de clare, în sensul că statul român are nevoie de o activitate de analiză şi cercetare pe câteva elemente cheie şi după aceea să se vină cu o propunere sustenabilă pentru zona respectivă", a declarat Korodi.
În ceea ce priveşte explorarea şi exploatarea gazelor de şist, Korodi a declarat că este de părere că fiecare proiect în parte în acest domeniu trebuie supus unei analize foarte riguroase şi transparente.


comment closed