Deputaţii care au demisionat din partide nu mai au dreptul să îşi constituie grup parlamentar
În prima zi de lucru după întoarcerea din vacanţa parlamentară, deputaţii care şi-au părăsit partidele datorită cărora au ajuns în Parlament s-au confruntat cu o problemă: conform noului Statut al Deputaţilor şi Senatorilor ei devin "neafiliaţi" şi nu au dreptul de a-şi constitui un grup parlamentar.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea (foto), a respins luni iniţiativa deputatului Ion Şcheau de a forma un grup al parlamentărilor independenţi.
După ce Ion Şcheau a anunţat în plenul Parlamentului componenţa şi conducerea noului grup parlamentar al independenţilor, Valeriu Zgonea şi-a informat colegii că au o problemă organizatorică serioasă, şi anume: noul Statut al deputaţilor şi senatorilor nu le permite să îşi constituie un grup parlamentar.
În sprijinul afirmaţiilor sale, Zgonea a citit şi citat din noul Statut al deputaţilor şi senatorilor care reglementează activitatea aleşilor din cele două camere ale parlamentului:
"Deputaţii şi senatorii rămaşi neafiliaţi nu îşi pot constitui grupuri parlamentare. Prevederile regulamentare legate de deputaţii independenţi care se pot constitui în grupuri dispar, potrivit noului Statut. Va trebui să găsim o soluţie pentru deputaţii neafiliaţi, în acest moment nefiind un grup parlamentar al deputaţilor independenţi, aşa cum era pe vechiul Statut al deputaţilor şi senatorilor. Deputatul care şi-a părăsit partidul nu mai este deputat independent, doar cel care a candidat ca independent şi a fost ales poate fi considerat deputat independent. Nu veţi beneficia de un post în Biroul permanent, aveţi deja un spaţiu în care să vă desfăşuraţi activitatea", a precizat preşedintele Camerei.
Ion Şcheau (foto) a declarat că va ataca decizia la Curtea Constituţionaă a României, deoarece grupul său de deputaţi independenţi s-a înfiinţat la data de 12 iunie 2013, când era în vigoare vechiul Statut şi a trimis, în acest sens, la momentul respectiv, o notificare Biroului permanent. "Vom acţiona această decizie a Camerei la Curtea Constituţională, pentru că s-a încălcat grav atât Regulamentul Camerei, cât şi Constituţia. Consecinţele sunt multiple, în primul rând nu ne putem desfăşura activitatea în Cameră, nu ne putem duce la îndeplinire mandatul pe deplin, aşa cum ne cer cei care ne-au trimis în Parlament", a spus Şcheau.
Pe 22 iunie, deputatul independent, Ion Şcheau, declara la Iaşi că grupul independenţilor din Camera Deputaţilor, care număra zece parlamentari la momentul respectiv, se va situa în opoziţie faţă de Guvernul USL. A mai informat că există discuţii şi cu alţi aleşi pentru a se alătura acestui grup.
Loredana Diacu/epochtimes.com


comment closed