Adio dublă taxare!
By admin On 2 Apr, 2014 At 09:27 AM | Categorized As Actualitate | With 0 Comments

Taxa radio-TV va fi plătită doar de abonaţii ce vor serviciul

Anti taxa Adio dublă taxare!Camera Deputaţilor a adoptat tacit o propunere legislativă care prevede că taxa pentru serviciul public de radiodifuziune şi televiziune va fi plătită de abonaţii care au optat pentru aceste servicii. În prezent, taxa este colectată prin intermediul furnizorului de energie electrică. Iniţiatorii proiectului, 19 parlamentari PP-DD, consideră că actuala lege impune celor care au contract cu un distribuitor de programe dubla taxare radio-TV, prin intermediul facturii de energie electrică şi prin contractul cu un operator de cablu TV. În opinia lor, cetăţenii au dreptul să-şi aleagă liber sursa de informare şi orice cetăţean care deţine aparate şi dispozitive radio-TV poate să dorească sau nu serviciile SRR sau SRTV şi nu i se poate bloca accesul liber la informare prin condiţionarea menţinerii unei stări contractuale obligatorii cu SRR sau SRTV. Cuantumul taxelor, modalitatea de încasare şi de scutire de la plata acestora, penalităţile de întârziere se vor stabili prin Hotărâre de Guvern. Propunerea legislativă a fost adoptată tacit deoarece termenul de dezbatere era 27 martie şi a fost depăşit. Camera Deputaţilor este prima sesizată cu această propunere legislativă, Senatul fiind for decizional.


comment closed