Concurs de oratorie organizat de Rotaract Sighet.
Duminică, 1 februarie, în hotel-restaurantul „Grădina Morii” din Sighetu-Marmaţiei s-a desfăşurat prima (sperăm) ediţie a concursului de oratorie „SQS” (Speeches, Questions, Sand – Discursuri, Întrebări, Nisip), organizat de Clubul Rotaract Sighet pe modelul – şi în prezenţa – colegilor de la Rotaract Bistriţa, având ca temă „Gânduri despre sentimente”. Cei nouă tineri oratori înscrişi în concurs au reuşit să ţină atenţia publicului timp de mai bine de patru ore. Spectacolul „tocşoavelor” a fost condimentată de trei momente muzicale, microrecitaluri de muzică uşoară şi o tombolă cu surprize oferite de sponsorii evenimentului. A existat şi un juriu, s-a realizat şi un top al oratorilor, au fost acordate locuri şi diplome… dar asta contează mai puţin, important că publicul s-a simţit bine şi, sunt convins, va fi prezent la ediţia următoare. (fotoreportaj).
comment closed