După ce a dus la bun sfârşit ediţia a III-a a festivalului “Drumul lung spre Cimitirul Vesel”, irlandezul îndrăgostit de Maramureş, Peter Hurley a revenit la Sighet însoţit de Viviana Vasile, directoarea Reţelei Naţionale de Dezvoltare Rurală de pe lângă Ministerul Agriculturii, pentru a studia posibilităţile de conservare a tot ceea ce înseamnă satul maramureşean. La sugestia lui Ioan Tivadar, directorul Şcolii de Artă “Gheorghe Chivu”, a fost organizată o întâlnire la care, alături de cei doi au participat reprezentanţi ai Muzeului Maramureşean, ai Universităţii “Babeş-Bolyai” – extensiunea Sighet, arhitectul Dorel Cordoş, primarul localităţii Bârsana Petru Cudrici şi directorul şcolii gazdă.
"Am încercat să gândim împreună un inventar al patrimoniului şi înfiinţarea unui centru de studii la Sighet care să se ocupe de întreg Maramureşul Istoric” ne-a spus Ioan Tivadar. În continuare, grupul de iniţiativă a discutat despre elaborarea unui studiu integrat în baza căruia să se elaboreze proiecte de finanţare.
Peter Hurley a venit cu o ideie care s-a materializată în Irlanda anilor ’60, aceea de organizare conform legii a unei loterii în beneficiul patrimoniului cultural, fondurile astfel obţinute fiind folosite la conservarea valorilor culturale irlandeze.
„Sperăm ca întâlnirea să nu rămână la stadiul de întâlnire… că întâlniri de genul acesta au fost foarte multe, dar care, până la urmă, nu s-au finalizat cu nimic sau, în cel mai bun caz, au eşuat în proiecte minore” a adăugat Ioan Tivadar.


Când pe unii politrucieni locali îi apucă grija patrimoniului, îmi răsar în faţa ochilor Palatul Cultural al Întregii Obşti a Sighetului si edificiul fostei Prefecturi a MM (Complexul Curtea Veche). Mai bine să nu să acupe!