Atunci când cei din administraţia locală ne anunţau că pentru florăresele din parcul central vor fi amplasate „căsuţe din lemn la standarde europene, special amenajate în acest scop, dotate cu de toate”, ne-am bucurat sincer. Odată că bietele florărese nu vor mai răbda de frig, apoi pentru că vor dispărea improvizatele tarabele.

Barocul provincial de secol XVIII şi XIX versus neobarac-ul de secol XXI

În aceste zile, asistăm cum dintr-o iniţiativă lăudabilă s-a ales praful, iar „standardul european” a decăzut la nivelul unor bodege bune pentru un festival al berii organizat într-o comună fără prea multe pretenţii. Unde mai pui că căsuţele (cacofonia ţine de culoarea aleasă) sunt plasate în faţa unui complex arhitectural construit între anii 1735-1783 şi respectiv 1806 (biserica „Sfântul Carol de Borromeo”, mănăstirea piaristă – azi Muzeul Maramureşean, casa parohială şi casa canonicilor).

Interpelat, viceprimarul Horea Scubli a replicat: „Dacă-i bun pentru elveţieni, e bun şi pentru noi!". Chiar aşa?!