Comisia Europeană a virat României 141,5 milioane de euro pe POSDRU
Comisia Europeană a virat României, marti, 141,5 milioane de euro pe Programul pe POSDRU, aceasta fiind prima tranşă venită de la Bruxelles după deblocarea programului la începutul acestei luni, informează Ministerul Fondurilor Europene, printr-un comunicat.
”Reluarea plăţilor de către Comisia Europeană ne asigură resursele necesare pentru plata la zi a facturilor către beneficiari, pentru ca derularea programului să intre în normalitate”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, conform comunicatului citat. El a adăugat că prioritatea în perioada următoare o reprezintă deblocarea celor trei programe aflate încă în presuspendare, adică Programul Operaţional Regional, Programul Operaţional Sectorial Transport şi Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice. Reamintim că POSDRU a fost suspendat în august 2012.


comment closed