Penultimii în UE
By admin On 27 Sep, 2013 At 09:15 AM | Categorized As Actualitate | With 0 Comments

Cele mai mici concedii de maternitate

Baby Laugh With His Mother 300x187 Penultimii în UERomâncele beneficiază de unul dintre cel mai reduse concedii de maternitate din Europa Centrală şi de Est, de 126 de zile calendaristice, la egalitate cu Ucraina, potrivit studiului Caracteristicile Maternităţii şi Creşterii Copilului, realizat de Accace. Spre comparaţie, mamele din Bulgaria beneficiază de 410 zile de concediu de maternitate, însă Slovenia acordă cel mai redus concediu pentru naşterea copiilor, de doar 105 zile. Potrivit reglementărilor internaţionale în vigoare, durata minimă a concediului de maternitate nu poate fi mai mică de 14 săptămâni. „În ciuda duratei mici a concediului de maternitate, România are cea mai permisivă legislaţie în ceea ce priveşte acordarea acestuia şi a indemnizaţiei specifice, mamele putând beneficia de acestea după numai 22 de zile de cotizare la bugetul de asigurări în ultimele 12 luni. Printre cele mai puţin restrictive ţări în acordarea indemnizaţiei de maternitate se numără Croaţia, Polonia şi Ucraina, care solicită doar ca mamele să fie angajate în momentul acordării concediului şi a indemnizaţiei de maternitate”, informează documentul.


comment closed