Noël Bernard  (Bernard Berkovici) s-a născut la Sighet la 25 februarie 1925 într-o familie originară din Beregovo (Ucraina de azi), tatăl fiind evreu iar mama de origine germană săsească. În anul 1937 se stabileşte împreună cu părinţii la Tel Aviv. În anul 1940 emigrează la Londra, unde urmează cursurile Facultăţii de Matematică şi, după ce primeşte cetăţenia britanică, devine colaborator al secţiei române al postului de radio BBC şi Vocea Americii. Din anul 1953 se stabileşte la München în Germania unde este redactor al secţiei de limba română al postului Europa Liberă, în 1957 fiind promovat director adjunct iar apoi, între 1966-1981 director al secţiei române a Radio Europa Liberă.

Vorbitor al limbilor ebraică, engleză, germană, franceză, rusă, italiană, spaniolă, maghiară şi română, în cariera sa de jurnalist s-a remarcat ca un fin şi erudit analist politic. Noël Bernard a murit din cauza unui cancer pulmonar la vârsta de 56 de ani, la 23 decembrie 1981, fiind incinerat la cererea sa testamentară, cenuşa sa se află într-o urnă în casa ultimei sale soţii, Ioana Măgura, în San Diego, California – SUA.

Cât a fost directorul Departamentului românesc al postului de radio “Europa Liberă”, a fost ţinta unor campanii de discreditare şi de intimidare şi a fost condamnat la moarte de regimul Ceauşescu, fapte confirmate de colegii săi, de ofiţeri superiori ai fostei Securităţi şi ai STASI. Transcriem în continuare un interviu luat de jurnalistul Andrei Badin lui Nestor Rateş, publicat în Jurnalul Naţional din 22 decembrie 2007.

Dosarele Securitaţii confirmă asasinarea lui Noel Bernard

Legionarii, folosiţi de Securitate la Europa Liberă

Fostul director al Europei Libere, Nestor Rateş, a fost însărcinat oficial în urmă cu câţiva ani de conducerea americană a postului să ceară serviciilor secrete româneşti date despre atentatele şi asasinatele care au avut loc la postul de radio din München.

În exclusivitate pentru Jurnalul Naţional, Nestor Rateş explică ce legături a găsit în dosarele Securităţii despre crimele de la Radio Europa Liberă, în special despre cazurile Noël Bernard  şi Emil Georgescu. 

Jurnalul Naţional: În ultimul timp, Europa Liberă a revenit puternic în atenţia opiniei publice o dată cu premiera excelentului film documentar "Război pe calea undelor" al reputatului cineast Alexandru Solomon, dar şi datorită dezvăluirilor de presă. Sunteţi unul dintre protagoniştii filmului. Între altele, vă referiţi la un document din dosarele Securităţii pe care l-aţi prezentat pentru prima oară în vară la conferinţa de la Sighet. De ce este acest document atât de relevant?

Nestor Rateş: Documentul la care vă referiţi face parte din dosarul lui Noël Bernard , cel mai vestit director al Europei Libere, din arhiva SIE, dar se referă nu numai la el, ci la întreagul post. El marchează trecerea regimului Ceauşescu la extinse acţiuni violente in străinătate, cu Europa Liberă ca obiectiv principal. Este, de fapt, planul unei ofensive criminale pe care Securitatea avea s-o desfăşoare pe parcursul anilor 80 contra Europei Libere şi a celor care vorbeau la microfonul acestui post. Am detectat acest document în opisul dosarului Noël Bernard încă de când am primit spre cercetare prima lui variantă. Sărea în ochi prin faptul că era plasat în opis la începutul dosarului, deşi celelalte documente erau înşirate în ordine cronologică, cele mai vechi datând încă din anii 60. Mai atrăgea atenţia şi prin faptul că era un plan de măsuri foarte amplu, 10 pagini, emis cu doar câteva luni înainte ca primele acte teroriste contra Europei Libere să se petreacă.  

Tinţa Şacalul. Noel Bernard urma să fie prima victimă fatală

A şi fost. Ştim desigur de două decenii, de la generalul Ion Mihai Pacepa, că Ceausescu i-a cerut să-l elimine pe Bernard. Acum avem practic întregul dosar "Şacalul", numele de cod al lui Bernard în faza finală, din arhiva SIE, pe baza căruia putem documenta cu certitudine intenţiile Securităţii şi cu considerabilă probabilitate executarea acelor intenţii. Cele câteva zeci de file recent desecretizate ne dau certitudinea de care vorbeam. Planul de acţiune care iniţiază operaţiunea poartă data de 18 august 1980 şi apreciază că "periculozitatea activităţii pe care o desfăşoară Şacalul" impune "necesitatea şi urgenţa intreprinderii unor măsuri de securitate mai calificate şi energice." Pe un fond de autocritică, planul inşiră pe zece pagini o mulţime de acţiuni care îl vizau nu numai pe Noël Bernard, ci întregul post de radio. În privinţa directorului postului se preconiza, între altele, "pregătirea condiţiilor necesare în vederea aplicării unor măsuri radicale împotriva Şacalului." Trei pagini mai departe se prevede pregătirea nu doar a condiţiilor, ci şi a "variantei şi modului de acţiune în vederea trecerii la măsuri radicale." 

Pleşiţă a aprobat asasinatul

Spuneţi-mi, vă rog, cine a aprobat acest plan de măsuri? 

Semnătura este indescifrabilă, dar într-un alt document se spune explicit că planul "a fost aprobat de tovarăşul general locotenent Nicolae Pleşiţă."

Mi-aţi putea preciza in care document anume se face această afirmaţie?

Documentul este o "Notă – Raport" a U.M.0544, datată 9 Septembrie 1980, şi care poartă Nr.2257 b-1/002732. El se află la pag. 198 în paginaţia originală SIE a dosarului Nr.25323. Pentru confirmare, se poate consulta şi "Nota de Stadiu" din 10 noiembrie 1980. Persoane care cunosc semnătura lui Pleşiţă au confirmat acest lucru.

Legionarii şi arabii, uneltele Securităţii

Şi cum s-a "acţionat" în cazul Noel Bernard?

S-a acţionat, înainte de toate, pentru compromiterea lui Noël Bernard. Era tactica curentă a Securităţii de a încerca, înainte de a proceda la "măsuri radicale", statornicirea unei atmosfere de ostilitate faţă de viitoarea victimă, crearea unor alibiuri şi îndrumarea suspiciunilor într-o altă direcţie, în cazul Bernard spre legionari sau grupări teroriste arabe. Pe de o parte, au fost trimise cu insistenţă scrisori sau materiale contrafăcute adresate unor persoane sau grupări de sorginte legionară sau de extremă-dreaptă pentru a le incita contra lui Noël Bernard şi a le determina să-şi afirme în mod deschis adversitatea faţă de el. În aşa măsură, incât, în cazul unui atentat, să îndepărteze suspiciunile de serviciile române şi să le direcţioneze spre grupările respective. Pe de altă parte şi cu acelaşi scop, se îndrepta un flux de scrisori cu texte injurioase şi violent antisemite spre Noël Bernard  şi alţii de la Europa Liberă, semnate fie "Grupa V", fie "Garda de Fier". În dosarul la care ne referim sunt copii ale unora dintre scrisori, cu explicaţii. Planul de măsuri din 18 august 1980 preconiza explicit "antrenarea grupărilor legionare de a iniţia acţiuni organizate şi concertate împotriva lui Şacalul şi a celorlalţi evrei" de la Europa Liberă. Bernard era, de altfel, numai din partea tatălui evreu, mama sa fiind săsoaică. El se manifesta ca un agnostic şi nu părea să se preocupe de identitatea sa religioasă sau etnică.

Şi legionarii nu s-au prins că se intenţiona manipularea lor?

Probabil că s-au prins. Aveau şi legionarii o anume adversitate faţă de Europa Liberă care, se ştie, repudia în principiu toate extremismele, de stânga sau de dreapta. În afara exceselor verbale ale unor indivizi care nu erau neapărat legionari, atacuri veninoase au fost înserate în special în câteva ziare de limba română din exil, inclusiv legionare. Securiştii se felicitau în documentele lor pentru succesele repurtate, indicând acele cazuri de români sau publicaţii din emigraţie care atacau Europa Liberă ca urmare, se lăudau ei la Bucureşti, a campaniei lor. Desigur, erau vre-o două sau trei ziare de limba română care se declarau a fi de dreapta, dar publicau fără nici un regret şi fără a schimba o virgulă articole scrise în laboratoarele Securităţii din Bucureşti. În afara eforturilor de a deturna atenţia asupra legionarilor, în vara şi toamna anului 1981, pe când Bernard era deja bolnav grav, Securitatea a lansat şi o altă diversiune, încercând să acrediteze idea că el ar fi fost victima arabilor supăraţi de atitudinea proisraeliană a Europei Libere. În acest scop, au fost trimise scrisorile semnate "Comandoul arab de elită". Am găsit în dosar copiile a două asemenea misive, ambele adresate lui Bernard. La 6 iulie 1981, "Comandoul" îi scria: "Ştim că ai venit proaspăt din SUA., dar nu te vom ierta. Tu eşti omul americanilor şi al sionismului internaţional la Free Europe, unde aperi interesele Israelului. Te vom împuşca în pat ca pe Hans Herbert Karry". Este vorba de Heinz-Herbert Karry, ministru al Comerţului în landul german Hessen, împuşcat în mai 1981 de terorişti vest-germani. O altă scrisorică, expediată la sfârşitul lunii septembrie acelaşi an, se încheia cu cuvintele: "Te vom doborî ciuruit de gloanţe". Se precizează în dosar că scrisorile fuseseră traduse în engleză înainte de expediere. Cum am mai spus, astfel de misive erau de obicei trimise din Bucureşti la diverse rezidenţe ale Securităţii din străinătate, adesea cu indicaţii detaliate asupra hârtiei pe care trebuiau copiate, modalităţilor de expediere etc. 

Lichidarea prin cifrul de la Videle

Ce i s-a intâmplat lui Noel Bernard?

Se poate stabili un calendar aproximativ al evenimentelor. La 22 octombrie 1980, deci vre-o două luni după definitivarea planului de măsuri de care am vorbit, rezidenţa de la ambasada din "Videle", numele de cod al Vienei, trimitea o telegramă "urgentă" şi cifrată raportând "în legătură cu compromiterea şi lichidarea lui N. Bernard". Se încheia cu următoarele cuvinte: "Prin posibilităţile de care dispunem, s-au intreprins note pentru a pune în aplicare acţiunea documentată de arhitectul şef". Nu e greu de descifrat: "note" insemnă "măsuri, acţiuni", "documentată" se traduce prin "aprobată", iar "arhitectul şef" era desigur Ceauşescu însuşi. 

În ce constau acele "note" sau măsuri de care vorbeaţi?

Avem motive să credem că măsurile se refereau la inducerea cancerului ce avea să-i fie diagnosticat lui Bernard două luni şi ceva mai târziu. Era o tumoare malignă la plămânul stâng. Operaţia a avut loc la 5 februarie 1981, dar chirurgii au decis că era tardiv să extirpeze tumoarea, ce se extinsese şi la plămănul drept. I se dădeau încă trei luni de viaţă. Doctorii s-au înşelat, însă, în această privinţă. Pacientul lor era mai robust decât şi-au închipuit, iar faptul că nu i s-a spus ce boală avea i-a păstrat, pentru un timp, un moral tonic. După operaţie, soţii Bernard au plecat în sudul Statelor Unite, în Florida, unde aveau o locuinţă de vacanţă.

"Măsurile intreprinse de noi încep să aibă efect"

Ce se întâmpla la Bucureşti în acest răstimp?

Ofiţerii urmăreau – cu sufletul la gură, după toate aparenţele – cum evolua starea lui Bernard. Judecând după ce am văzut în dosar, nu erau nici prompt şi nici bine informaţi. Abia la circa o lună şi jumătate după operaţie, aflau şi cei din Bucureşti despre cancerul lui Noël. Şi nu dintr-un raport al spionilor, ci dintr-o informaţie apărută într-o publicaţie românească din exil. La 15 martie 1981, este înserată în dosar o "Notă Extras", care reproduce o ştire din buletinul BIRE, publicat la Paris, relatând că Bernard suferise "o intervenţie chirurgicală la plămân" urmând să fie "în convalescenţă pentru un timp îndelungat". Uşurat şi triumfător, colonelul Ion Tiseanu, care conducea operaţiunea, scrie în josul paginii: "Datele publicate de BIRE confirmă că măsurile intreprinse de noi încep să aibă efect." Aparent sigur de deznodământ în cazul lui Noël Bernard, şeful grupului care punea în aplicare "acţiunea documentată de arhitectul şef" mută accentul pe alte două persoane din redacţia Europei Libere care se aflau pe lista lui. El scria în continuarea rezoluţiei sale pe ştirea BIRE: "Să intensificăm măsurile pentru compromiterea lui Emil Georgescu şi Ioana Măgură, în scopul de a fi timoraţi şi îndepărtaţi de la Europa Liberă."

"Aici e Europa Liberă. Fără Noël Bernard"

Ce s-a întâmplat cu Noël Bernard  în continuare?

Spre surprinderea medicilor, el s-a refăcut după operaţie, iar în iunie 1981 se şi întorcea la lucru. Doar pentru două luni, însă, căci în august, a început să se simtă iar rău. A aflat şi el de boala pe care o avea de la un doctor din New York, la care s-a dus pentru un consult. A fost şi la un doctor parizian, care aplica un tratament nou pentru cancer. Nici un rezultat, doar chin. La 23 decembrie 1981, Noel Bernard a decedat. Necrologul, scris şi rostit de Virgil Ierunca la microfonul Europei Libere, se încheia cu cuvintele memorabile: "Aici e Europa Liberă. Fără Noël Bernard. O eroare a destinului".

Spuneaţi la început că Bernard a fost prima victimă. Raportul Comisiei Tismăneanu vorbea de trei victime ca urmare a acţiunilor Securităţii contra Europei Libere, trei directori ai serviciului românesc ai postului: Noël Bernard, Mihai Cismărescu şi Vlad Georgescu; "probabil prin iradiere", adăuga raportul.

Într-adevăr au fost trei victime fatale. Raportul greseşte însă la enumerarea numelor lor. Mihai Cismărescu, adjunctul şi succesorul lui Noël Bernard, a murit şi el de cancer în acea epidemie cu totul neobişnuită, care a secerat patru vieţi în decurs de şapte ani. Dar în privinţa sa nu putem documenta că Securitatea a intenţionat sau a pregătit, şi cu atât mai puţin că a acţionat în vederea anihilării sale. Dosarul Mihai Cismărescu de la SIE, ca şi un dosar pe numele său din arhiva SRI, nu conţin indicii nici că s-ar fi intenţionat asasinarea lui, nici că s-ar fi acţionat în vreun fel asupra sa de o manieră criminală. În plus, soţia sa, d-na Fleischer-Cismărescu, cu care am vorbit când am fost la München, a respins categoric ipoteza unui asasinat, spunându-mi direct că "oamenii mai mor şi de moarte naturală."

Părţi din dosarul lui Emil Georgescu, încă la secret

Şi atunci cine a fost a treia victimă?

Emil Georgescu, prezentatorul emisiunii Actualitatea Românească la sfârşitul anilor 70 şi în primă parte a anilor 80. El era un aspru critic al regimului, iar ca fost procuror în ţară ştia multe lucruri mai bine decât alţii. Potrivit generalului Pacepa, Noël Bernard era obsesia lui Ceauşescu, iar Emil Georgescu era obsesia Elenei Ceauşescu. Cele trei volume ale dosarului său din arhiva SIE documentează destul de bine ce i s-a întâmplat, deşi lipsesc din el un număr considerabil de file care nu au fost declasificate încă. În 1981, contra lui Emil, Securitatea a patronat mai multe acte violente: un ciudat accident de maşină, o bătaie şi un atentat în care a fost înjunghiat de 22 de ori, dar a supravieţuit, murind patru ani mai târziu de un cancer apărut din senin.

Şi el iradiat?

Foarte probabil. Cazul Emil Georgescu a umplut paharul răbdării autorităţilor germane. Bundesamt Verfasungssschutz (Biroul Federal de Protecţie a Constituţiei, care era serviciul vest-german de siguranţă naţională) a inclus în raportul său anual pe 1982 un paragraf care denunţa "acţiunile unei secţii separate a serviciului român de informaţii care, potrivit unor ştiri din surse demne de încredere, s-a angajat în lichidarea unor refugiaţi politici şi dezertori". Despre Emil Georgescu, în particular, raportul nota că "a fost ameninţat de numeroase ori. Lichidarea lui a fost ordonată in 1977. În 1981, doi francezi au încercat să-l omoare prin înjunghiere. Numai printr-o asistenţă medicală promptă a putut să fie salvată victima serios rănită". Raportul mai releva că "după eşecul acestei tentative de asasinat, se spune că alte persoane din serviciul român de spionaj au primit misiunea de a-l lichida pe emigrantul român odată pentru totdeauna". Aceste lucruri sunt scrise, deci, într-un raport oficial al serviciului vest-german de siguranţă naţională. De altfel, un an mai târziu, cinci diplomaţi români acreditaţi la ambasada din Bonn au fost expulzaţi din Republica Federală Germania pentru implicare în astfel de acţiuni. 

Cred că o altă omisiune în raportul Comisiei Tismăneanu a fost bomba care a exploadat la sediul Europei Libere din München in februarie 1981.

Într-adevăr şi oarecum inexplicabil. Căci este singurul act violent contra Europei Libere recunoscut oficial de autorităţile române. În noiembrie 2001 chiar preşedintele României Ion Iliescu declara public că bomba a fost pusă de grupul lui Carlos Şacalul "la comanda Securităţii." Înţeleg că această omisiune şi altele vor fi corectate în varianta finală a raportului. Explozia a provocat rănirea a patru persoane, una grav, precum şi pagube materiale substanţiale. Nu a fost, însă, nici o victimă din serviciul românesc. De asemenea nemenţionată de Raport este şi o altă ispravă a grupului Carlos, din ordinul Securităţii, nu mult înainte de explozia bombei, şi anume coletele capcană trimise prin poştă unor personalităţi de frunte ale exilului românesc şi colaboratori ai Europei Libere. Şi această acţiune teroristă a fost recunoscută într-o scrisoare a directorului SRI, Virgil Măgureanu, în iulie 1992.

Obsesia lui Ceauşescu

Cum se explică această adversitate criminală faţă de Europa Liberă şi de redactorii ei?

Domnule Bădin, ea nu se poate explica prin raţionamente logice. Europa Liberă era pe atunci un post de radio care nu făcea nimic altceva decât să transmită ştiri, corespondenţe, reportaje, analize şi comentarii de care ascultătorii lui erau privaţi de regimurile comuniste din ţările lor. Singurul pericol pe care îl reprezenta pentru regim era că Europa Liberă le spunea ascultătorilor ceea ce regimurile comuniste le interziceau să afle. Acest lucru i-a făcut pe mai toţi liderii comunişti din Europa Răsăriteană şi centrală să fie preocupaţi de impactul acestor emisiuni. Nici un alt dictator comunist nu a fost însă atât de obsedat de Europa Liberă ca Nicolae Ceauşescu.

Ce au realizat Ceauşescu şi securiştii lui punând o bombă la sediu postului sau asasinând directori şi redactori?

Absolut nimic. După explozia bombei, emisiunile postului nu s-au oprit nici un moment. De altfel, departamentul românesc nu a fost afectat, căci bomba a fost pusă, din greşeală sau neglijenţă, în dreptul serviciului cehoslovac. Când a fost asasinat Bernard, i-a luat locul Mihai Cismărescu; a murit Cismărescu, i-a luat locul Vlad Georgescu; l-au ucis pe Vlad, am preluat eu. Iar după ceva mai mult de un an a venit revoluţia. La fel, când l-au eliminat pe Emil Georgescu a preluat prezentarea Actualităţii Romăneşti N.C. Munteanu. De-a lungul acestei perioade tragice de şapte ani, absolut nimic nu s-a schimbat în emisiunile Europei Libere, în orientarea lor sau în tonul lor. A rămas acelaşi post, practicând o jurnalistică de factură occidentală şi cu o eficacitate fără precedent.

Există vreun indiciu cine sunt cei care au pus efectiv în aplicare asasinatele, cei care au iradiat victimele? Aţi aflat care au fost aceste persoane?

Nu. Sunt înşirate în planul de acţiune de care v-am vorbit şi în alte documente diverse nume de cod ale unor informatori sau spioni, nu însă în legătură directă cu executarea asasinatelor. Ştim, dar nu din dosarele venite la CNSAS, că pentru executarea a două dintre acţiuni a fost folosit grupul teroristului internaţional Carlos. Mă refer la bomba care a explodat la sediul Europei Libere în seara zilei de 21 februarie 1981, pe care am menţionat-o mai înainte, şi la coletele capcană trimise, câteva luni mai devreme, unor colaboratori români ai postului şi personalităţi ale exilului românesc, şi anume Nicolae Penescu, Paul Goma şi Şerban Orescu. De asemenea, pentru tentativa de asasinare a lui Emil Georgescu, în iulie 1981, au fost angajaţi, se pare că tot prin Carlos, doi criminali de rând din lumea interlopă franceză. Dosarul foloseşte cuvintele "neutralizare" sau "neutralizare totală", "anihilare" şi "lichidare" pentru a-şi descrie ţelul final, iar acţiunile intreprinse sunt caracterizate ca "radicale", dar nu detaliază mijloacele folosite pentru a produce rezultatul urmărit. Dacă ofiţerii care au executat "ordinul arhitectului şef" au prezentat rapoarte scrise, ele nu se găsesc în dosarul desecretizat. După unii, s-ar fi distrus curând după prezentarea lor, după alţii s-ar afla în nişte arhive ultrasecrete. 

Vorbeati despre informatori şi despre spioni. S-a speculat prin presă că Securitatea ar fi reuşit să infiltreze la Europa Liberă nişte agenti. Aţi găsit vreun indiciu care să susţină astfel de speculaţii?

Dimpotrivă, am găsit indicii care contrazic speculaţiile pe această temă. Cum spuneam mai devreme, au fost desecretizate relativ recent şi filele care lipseau iniţial din dosarul Noël Bernard. Nu rezultă de nicăieri că Securitatea ar fi avut vre-un spion sau informator în serviciul românesc. În momentul în care se trecea la "măsuri radicale", ofiţerii au făcut un fel de inventar al efectivelor pe care puteau conta la faţa locului pentru a pune în aplicare ordinele lui Ceauşescu. Planul de măsuri din 18 august 1980, care a pus în mişcare nu numai asasinatul lui Bernard, dar şi actele violente contra Europei Libere care l-au precedat sau urmat cuprinde această evaluare a resurselor umane cu deosebire din Germania. Nu apare nici un agent in "obiectiv", adică la Europa Liberă. Îşi propuneau doar să încerce reactivarea unui fost informator care lucra ca tehnician în serviciul românesc şi să încerce infiltrarea unui inginer tot în serviciile tehnice ale radioului. Nu par să fi reuşit. În rest, toţi agenţii implicaţi în operaţiune erau din afara radioului. 

Metodele de asasinare

Citaţi mai devreme din raportul Comisiei Tismăneanu care, referindu-se la asasinarea unor directori ai Europei Libere, includea cuvintele "probabil prin iradiere". Aţi găsit în dosare vreun indiciu direct că aceasta a fost metoda?

În documentele desecretizate nu se face nici o precizare asupra metodelor şi mijloacelor. Faptul că între "intreprinderea măsurilor" şi apariţia efectelor lor există un interval de câteva luni sugerează în mod clar că era vorba de metode "neconvenţionale". Avem desigur de trei decenii mărturia generalului Ion Mihai Pacepa privind existenţa unor arme radiologice în arsenalul Securităţii, primite de Ceauşescu de la sovietici. O altă sursă care a lucrat la SIE a afirmat că n-ar fi fost nevoie de ajutorul sovietic, pentru că la vremea deceselor amintite ar fi fost suficient material nuclear in România, unde începuse deja să se lucreze intens la infăptuirea ambiţiilor nucleare ale lui Ceauşescu. Cazul Litvinenko demonstrează că strecurarea unei infime cantităţi de material nuclear într-o cană de ceai poate ucide un om. Nu era nevoie de aparate sofisticate de iradiere. 

S-a făcut vreun demers în vederea anchetării judiciare a acelor crime?

În ce ne priveşte, nu am avut în agendă acest lucru. Ce ne-a preocupat a fost să limpezim capitolele violente din istoria Europei Libere. Înţeleg că ancheta pe care o efectuează de mai mulţi ani procurorul militar Dan Voinea în cazul fostului general de Securitate Nicolae Pleşiţă se referă şi la evenimentele violente de la Europa Liberă. Am informaţii că rezultatul investigaţiilor vor face in curând obiectul unui proces. 

Articol de: Andrei Badin. Publicat in: Special. Publicat la date de: 22 Dec 2007 – 00:00