Cu vechitura la plimbare
By admin On 20 Oct, 2012 At 03:05 PM | Categorized As Actualitate, Prima pagina | With 0 Comments

Debarasare 20 oct 3 150x150 Cu vechitura la plimbareSâmbătă, 20 octombrie, Primăria Sighet a invitat populaţia municipiului să iasă la plimbare, nu cu familia sau animalele de casă, ci cu deşeurile electrice şi electronice care le ocupă spaţiu inutil prin gospodării. Acţiunea face parte din campania de mediu "Scapă de aparatele electrice vechi sau defecte" organizată în parteneriat cu Asociaţia Română pentru Reciclare „RoRec”.

În cele cinci centre din oraş (Parcul Central, zona Unirii – Platforma CPL, Piaţa Independenţei, lângă „Carrefour” şi Sala Sporturilor), s-au adunat mormane de vechituri, de la aparate de radio la frigidere, de la calculatoare la aspiratoare, aduse cu dublă motivaţie: odată că cetăţenii au fost bucuroşi să scape de vechituile care – deocamdată – nu au nici măcar valoare istorică şi, în al doilea rând, în speranţa obţinerii unuia dintre produsele puse în joc la tombola de la finalul campaniei. Unde mai pui că, pentru aparatele de mari dimensiuni, Primăria a pus la dispoziţie un microbuz pentru preluarea gratuită de la domiciliu.

Debarasare 20 oct 1 150x150 Cu vechitura la plimbareCetăţenii care au participa la acţiunea de colectare, au fost înscrişi la o tombolă cu premiile oferite de Philips şi Skil, respectiv cinci cafetiere marca PHILIPS, cinci maşini de găurit marca SKIL, cinci mixere marca PHILIPS şi cinci fiare de călcat marca PHILIPS. De ce anume au fost alese câte cinci produse, n-am aflat.

"Implicarea comunităţii noastre în această campanie de colectare este un pas foarte important în construirea unui mediu propice pentru o viaţă sănătoasă şi civilizată” a declarat pentru Maramedia primarul Ovidiu Nemeş. 


comment closed