50 de ani de la moartea sigheteanului Genszky Géza
By admin On 11 Oct, 2013 At 09:09 PM | Categorized As SlideShow, Timp liber | With 0 Comments

Cu marca „Ion”, a produs o gamă largă de produse cosmetice

Genszki 234x300 50 de ani de la moartea sigheteanului Genszky GézaGenszky Géza s-a născut la Sighet, la 22 mai 1894. După terminarea studiilor în oraşul natal, a lucrat o vreme ca spiţer în farmaciile din Sighet. După Primul Război Mondial – la care ia parte ca asistent medical, face studii de specialitate în Austria şi lucrează ca farmacist la Graz, Viena şi apoi în Szentendre (Ungaria). Cu banii strânşi, deschide în Szentendre o farmacie proprie la parterul Pinacotecii. Cu marca „Ion”, produce o serie de produse de succes: parfumuri, apă de colonie, creme, pudră şi chiar lichioruri, produse pe care le desface în mai multe oraşe din Ungaria şi Austria.

Laboratoarele Ion 300x195 50 de ani de la moartea sigheteanului Genszky GézaPe lângă munca de farmacist a lucrat şi ca fotograf, fotografiile lui făcând azi parte din arhiva istorică a oraşului Szentendre. A publicat mai multe volume de poezie şi proză: „Repül a pille” („Zbor de fluturi”, roman,1935), „Vox humana” („Vox humana”, nuvele, 1937).

Repul a pille Genszky 207x300 50 de ani de la moartea sigheteanului Genszky GézaPoeziile lui Genszky Géza au fost puse pe note de compozitorul Horváth Ákos, iar poezia „Rugăciune revoltată”, pe muzica nepotul Genszky Zoltán, face parte din Oratoriul „Secole maghiare” („Magyar századok”, 2001).

Între 1936-1937, este redactor al ediţiei newyoreze a revistei „Magyar Élet” („Viaţa maghiară”) iar între 1937-1938, a revistei „Pilishegyvidéki Hírek” („Ştiri din regiunea montană Pilis”) şi a revistei de specialitate „Független Gyógyszerész” „”Farmacistul independent”).

Printre lucrările sale literare se află şi romanul în două volume „Ulcisia Castra” rămas până azi în manuscris. A fost un mare iubitor şi patron al artei teatrale: în 1935, trupa Pataki József, i-a prezentat piesa „Onorată redacţie” („Tisztelt szerkesztoség”).

Genszky Géza  a murit la 12 octombrie 1963, în localitatea Kurd din Ungaria.


comment closed