30 iunie 2014, noul termen de privatizare a Poştei
După două încercări nereuşite de privatizare a Poştei Române, Ministerul pentru Societatea Informaţională (MSI) a anunţat un nou termen până la care caietul de sarcini poate fi cumpărat de un potenţial investitor. Astfel, cei interesaţi pot depune ofertele preliminare şi neangajante până la 30 iunie 2014. Potrivit unui act normativ adoptat recent de Guvern, orice companie de stat va putea fi privatizată în termen de până la doi ani. În baza noii scheme adoptate de Executiv, care a modificat legislaţia privatizării societăţilor comerciale, Poşta Română poate fi vândută, cel mai târziu până în octombrie 2015. Conform anunţului MSI, dosarul de privatizare poate fi achiziţionat în schimbul sumei de 50.000 euro, de la sediul MSI, pe baza cererii scrise prealabile a investitorilor interesaţi. "Cererea scrisă privind achiziţionarea dosarului de prezentare va fi comunicată în prealabil cu cel puţin două zile lucrătoare prin scrisoare recomandată sau personal prin depunere la sediul MSI sau prin fax", se mai precizează în anunţ. Pentru a putea participa la procesul de selecţie, investitorii interesaţi trebuie mai să depună şi o garanţie de participare de 9.480.866 lei. Potrivit condiţiilor de privatizare prevăzute, aceştia trebuie să dovedească faptul că deţin resurse financiare din surse proprii sau împrumutate pentru un aport de capital în numerar de minim 150 milioane de euro. La procesul de privatizare vor putea participa doar persoane juridice, individual sau în consorţiu, care îndeplinesc ma multe criterii de precalificare. "Astfel, vor fi admişi la procesul de privatizare numai investitorii care nu au participat cu oferte trucate şi/sau neserioase într-un proces de privatizare, şi/sau nu au retras sau revocat oferta declarată câştigătoare într-un proces de privatizare, şi/sau nu au refuzat să încheie contractul de privatizare", se mai arată în anunţul MSI.


comment closed