Podul pe care-ai trecut,
prea îngust şi prea înalt,
e sfârşitul de început
de pe un mal pe celălalt

Valeriu Cuşner

Trecem peste ele, pescuim sau ne uităm în apă răzimaţi de parapeţi, le dedicăm poezii, ne îngrijorează în caz de inundaţii, ne disperă atunci când se închid pentru reparaţii, sunt obiectul unor dispute între cetăţeni privind accesul, sunt subiectul campaniilor electorale şi, cu toate astea, podurile sunt ultimul lucru cu care să ne batem capul. Bunăoară, foarte puţini ştiu că Primăria Sighet are în administrare 15 poduri din cele 17 existente pe raza municipiului, asta pentru că două dintre ele – Cearda şi podul Ronişorii – aparţin de fapt  de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri. De fapt, de această instituţie ar trebui să aparţină şi Podul Istoric „Dr. Mihai Pop” de peste Tisa dar, compania cu pricina refuză cu obstinaţie preluarea lui, aşa că, paradoxal, un pod ce leagă Uniunea Europeană de o ţară dinafara ei, este „de interes local”!.

Dar s-o luăm de la început: cu excepţia celui amintit, pe pârâul Ronişoara sunt două poduri, unul pe strada Mocăniţei, aflat în zona numită „Béreş”, lângă noua secţie a Muzeului Maramureşean. În acte, podul a fost construit în anul 1999 şi refăcut cu participarea locuitorilor care-l accesează. Coborând la vale, aproximativ în faţa intrării muzeului satului, avem podul numit „Făget I”, construit în anul 1978. Pârâul Şugău, în cartierul cu acelaşi nume, poate fi trecut peste cinci poduri, numite după câte un locuitor din preajma lui. Astfel, avem podul „La Drimuş”, construit în anul 1985, „Apan” (1979), „Între Şugauă” (1979), „La Ardelean” (1991) şi încă un „Drimuş”, construit în 1973. Râul Iza este trecut de două poduri – „Puşcapor” (1969) şi „Abator” (1972), precum şi o punte suspendată în zona parcului Grădina Morii. Pârâul Iapa, face pandant cu surata ei Şugău, având acelaşi număr de poduri, respectiv cinci, având şi acelaşi tip de denumiri: „La Danci” (1969), „La Ţicală” (2000), „La Pilianda” (1972) şi, ca să nu rămână mai prejos decât Şugăul, un pod numit „La Drimuş” (2000). Pentru exactitate, trebuie să menţionăm că podurile au fost construite cu mult înainte de data prezentată mai sus însă la origini, fie că erau punţi, fie poduri de lemn, fişele păstrând doar data reconstrucţiei lor.