Acestea ar trebui să ajungă la beneficiari în primele săptămâni de şcoală.
Elevii fără posibilităţi materiale vor beneficia şi în acest an şcolar de rechizite gratuite, principala condiţie fiind ca venitul mediu net pe membru de familie, din luna iulie 2013, să nu depăşească maximum 50% din salariul minim brut pe ţară. Inspectoratele Şcolare Judeţene au demarat procedura de licitaţie şi speră ca până pe 16 septembrie să aibă toate materialele. Conţinutul pachetelor diferă în funcţie de nivelul de studiu. S-au alocat 25 lei/elev, pentru cei din ciclul primar, şi 30 lei/elev, pentru cei din învăţământul gimnazial. Astfel, fiecare pachet pentru clasa pregătitoare conţine: ghiozdan, două caiete de
desen A4, un caiet dictando cu 48 de file, două caiete tip geometrie, un caiet matematică cu 48 de file, un caiet tip I, trei creioane, creioane colorate, gumă, penar, acuarele, două pensoane, planşetă, plastilină, lipici şi hârtie glasată. Pachetele pentru clasa I conţin caiete tip I şi II, caiete speciale pentru abecedar şi matematică, caiete de desen, creioane, stilouri, creioane colorate, gume de şters, acuarele, ascuţitori, beţişoare din plastic, penare, coperţi, rigle şi ghiozdane. Pachetele pentru elevii din clasele II – VIII conţin ghiozdane, caiete de dictando şi de matematică, caiete de desen, vocabulare, creioane, pixuri, coperţi, creioane colorate, radiere, acuarele, ascuţitori, penare şi şabloane cu harta României.


comment closed