În 1998, în această zi a murit Salomon Isacovici, scriitor sighetean.

Salomon Isacovici s-a născut la Sighet în anul 1924, unul dintre cei opt copii ai unei familii de fermieri. După o copilărie fericită şi ferită de griji în care a studiat atât cursurile heder-ului cât şi ale yeshivei locale, în anul 1944 este deportat alături de întreaga familie la lagărele de concentrare de la Auschwitz şi Birkenau unde, deşi împuşcat, scapă cu viaţă şi este transferat în lagărul Gross-Rosen de unde va fi eliberat de armata americană.

Întors acasă, află că întreaga avere i-a fost furată iar casa ocupată; se alătură mişcării sioniste cu intenţia de aemigra în Palestina dar renunţă la idee pentru ca, în anul 1948, să-şi urmeze iubita în Ecuador, cetăţeania căreia o va primi în 1958. Devenit între timp um om de afaceri de succes şi prosper, îşi dedică o bună parte din timp pentru lupta pentru drepturile indigenilor ecuadorieni a căror tratament din partea autorităţilor spaniole era similar cu cel al evreilor sub ocupaţia nazistă, fapt care-i va provoca o serie de neplăceri din partea unor prelaţi romano-catolici locali printre care şi oprirea de la publicare a romanului „A7393: Hombre de Cenizas” („A7393: Omul de Cenuşă”) care va vedea lumina tiparului abia în anul 1990 în Mexico.

Romanul – scris împreună cu Juan Manuel Rodriguez – descrie copilăria în Sighetul natal, anii petrecuţi sub teroarea nazistă şi apoi emigrarea în Ecuador. Considerat „o mărturie crudă a lagărelor naziste”, romanul „Omul de cenuşă” a avut un succes comercial şi de critică, în 1991 fiindu-i decernat premiul „Fernando Jeno”.

Traducerea în limba engleză iniţiată de Universitatea din Nebraska, SUA, a fost însoţită de o controversă: Juan Manuel Rodriguez care a contribuit la corectarea limbii spaniole a textului original, a afirmat că romanul este o ficţiune în care a incorporat texte proprii şi, ca atare, trebuie considerat coautor, şi să beneficieze de drepturi egale. Ulterior, controversa a fost considerată un exemplu de „uzurpare literară” şi o încercare antisemită de a diminua, dacă nu chiar nega, sinistrele experienţe trăite de supravieţuitori. Până la urmă, varianta în limba engleză a văzut lumina zilei în anul 1999 sub titlul „Man of Ashes” avându-l pe copertă pe Juan Manuel Rodriguez ca şi coautor. Din păcate, Salomon Isacovici n-a trăit să apuce apariţia cărţii în limba engleză: a murit de cancer la 9 februarie 1998.

"(…)Flancat de râurile Iza şi Tisa, oraşul meu natal se întindea pe atunci la frontiera dintre România şi Cehoslovacia. Iernile erau extrem de grele. Degerăturile îmi lăsau pete roşii pe piele, mâini şi picioare. Am preferat totdeauna vara: reflecţiile luminii pe râuri, picnicurile şi înotul, căldura din aer, aroma merilor…

Familia mea erau una dintre familiile de ţărani agricultori din regiune. Micile proprietăţi erau ca nşte petice pe dealurile Carpatine: recoltam lucernă, trifo şi coseam fânul cu care hrăneam vacile şi caii pe care apoi ni le cumpăra armata. Recolta de mere din livadă era aşa de bogată că, înainte de război, tata le exporta în Germania. Pe vremea aceea, nimeni nu putea prevede ce a urmat: singurele pericole erau iernile geroase în care trebuia să ne trezim dis de dimineaţă şi să le suportăm în dum spre şcoală.

Casa noastră era veche, la vre-o trei sute de metri de postul de grăniceri de la podul peste Tisa ce ducea în altă ţară: Cehoslovacia. Acoperişul ascuţit, acoperit cu şindrilă de pin, făcea ca ploaia şi zăpada să se scurgă uşor, prevenind orice infiltrare. Vara, în faţa tindei era mereu plin de flori albe şi roşii. Serile ne aşezam acolo să ne răcorim de căldura pământului. Când luna începea să urce pe cer, ne adunam cu celelalte familii să cântăm balade idiş şi să comentăm evenimentele zilei. Auzeam câinii latrând în depărtare, iar pisica noastră galbenă se întindea leneşă la picioarele noastre.

În interior, un mic coridor ducea la dormitoare şi bucătăria cu imensul cuptor cu un gurar mare şi negru ca şi grotele de pe Solovan. Mama, purtând mereu un şorţul alb şi un batic înflorat, gătea ciolent din fasole, orz şi carne şi kugel pentru masa de şabat. Iernile, când vântul şuiera pe suprafaţa îngheţată a râului, ne făceam temele lângă cuptor: privind flăcările care încercau să scape prin coş, ne toropea somnul.

Dimineţile, când mă trezeam, mai simţeam plutind prin casă aroma de ambră. Mă uitam cu curiozitate prin geamul îngheţat la peisajul imaculat, acoperit de zăpadă şi, tulburând cristalele depuse peste noapte, desenam cu degetele stele şi brazi. Ne îmbrăcam în grabă şubele grele şi căciulile de lână şi, împreună cu fraţii şi prietenii mei, o zbugheam la săniuş pe deluşoarele din apropiere (…)".