Avem cel mai scump zahăr din Europa
Preţul mediu de retail al unui kilogram de zahăr este de 1,6 dolari în România, fiind de peste patru de ori mai mare decât cel la care este tranzacţionat pe bursă, respectiv 35,9 cenţi pe kilogram, se arată într-o analiză a XTB România. „Preţul de retail al zahărului a crescut încontinuu, începând cu anul 2006, deşi, pe bursă, cotaţiile zahărului au scăzut constant în ultimii doi ani. Spre exemplu, la începutul lunii iunie a acestui an, zahărul se tranzacţiona pe bursă la cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani, de 28,6 cenţi pe kilogram, cu aproximativ 40% mai puţin faţă de 2011. În toată această perioadă, contrar evoluţiei de pe piaţa bursieră, preţul de retail a crescut cu aproximativ 25%. Totuşi, chiar şi în aceste condiţii, vânzările de zahăr au continuat să crească în România, atât către retaileri, cât şi către producătorii de băuturi răcoritoare. Spre exemplu, Agrana, unul dintre cei mai mari actori de pe piaţa zahărului, a înregistrat anul trecut, pe piaţa locală, o creştere a vânzărilor cu 19,8%“, se spune în analiza XTB România.
Analiştii XTB România arată că preţul din magazine este ridicat în România şi din cauza nivelului TVA, practicat nediferenţiat la produsele de bază, acestea fiind taxate similar celorlalte bunuri, cu 24%. „Spre deosebire de ţara noastră, în majoritatea ţărilor membre ale Uniunii Europene se aplică o cotă redusă de TVA la alimentele de bază, cuprinsă între 5% şi 20%. Totuşi, chiar şi excluzând contribuţia TVA-ului, preţul în România rămâne cel mai ridicat din regiune. Comparativ, în Bulgaria preţul mediu de retail al unui kilogram de zahăr de 1,4 dolari. în Polonia de 1,2 dolari iar în Cehia este de 0,9 dolari. Chiar şi în Ungaria, singura ţară europeană care practică un nivel al TVA-ului mai ridicat decât în România, aplicabil inclusiv în cazul alimentelor de bază, zahărul se vinde mai ieftin, respectiv cu 1,4 dolari pe kilogram“, precizează analiştii XTB România.
Un alt factor care contribuie la creşterea preţului pe care îl plăteşte consumatorul final este reprezentat de costurile administrative şi de producţie. Potrivit analizei, practica arată că această componentă nu depăşeşte de regulă 20% din preţul final. De asemenea, în România productivitatea este relativ scăzută faţă de ţările vestice – producţia locală medie este de 40 de tone la hectar, în timp ce ţările vestice obţin producţii spre 60 de tone pe un hectar.
XTB (X Trade Brokers) este una dintre cele mai mari companii de brokeraj din Europa cu sediul central în Varşovia, care îşi desfăşoară activitatea sub controlul Comisiei de Supraveghere Financiară al Uniunii Europene.


comment closed