Pacea, scopul Legii Dialogului Social
By admin On 4 Aug, 2012 At 02:09 PM | Categorized As Uncategorized | With 0 Comments

 

Principalul obiectiv al noului proiect de modificare a Legii Dialogului Social îl reprezintă obţinerea păcii sociale, deoarece numai în acest mod salariaţii pot da randament maxim în activitatea desfăşurată, contribuind implicit la creşterea productivităţii, a declarat, ieri, Marius Eugen Opran, preşedintele Uniunii Generale a Industriaşilor din România (UGIR-1903), în urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi ai Comisiei Europene (CE). „Prin noua variantă a Legii Dialogului Social, ce va fi finalizată în cel mult o lună şi jumătate, noi dorim în principal să obţinem pacea socială. Patronii au tot interesul ca lucrătorii lor să dea productivitate maximă în activitatea desfăşurată, iar acest lucru se întâmplă numai dacă angajatul este mulţumit de condiţiile de muncă. În plus, pentru un angajator costurile unei eventuale greve întinse pe o lună de zile sunt mult mai mari decât asigurarea unei creşteri salariale rezonabile”, a afirmat Marius Opran.


comment closed