În urma evenimentelor petrecute la secţia de psihiatrie bărbaţi a Spitalului Municipal Sighet în care doi pacienţi şi-au pierdut viaţa, primarul Ovidiu Nemeş a numit o comisie de anchetă condusă de viceprimarul Horea Scubli, comisie care să analizeze cauzele tragicul eveniment. Ei bine, comisia cu pricina s-a întrunit, a constatat ce a constatat şi a decis: pacienţii recalcitranţi trebuie electrocutaţi! Mai concret, membrii comisiei au decis că este necesar ca spitalul să achiziţioneze bastoane cu electroşocuri „banale dispozitive cu electroşocuri care trebuie să le aibă angajaţii de acolo pentru a se apăra” cum a afirmat Horea Scubli cu ocazia prezentării raportului anchetei la şedinţa ordinară a Consiliului Local.

Acu, să ne fie cu iertare:

În teorie, armele non-letale ar trebui să nu pună viaţa în pericol, iar efectul lor să fie reversibil. În practică, însă, efectul depinde de o sumedenie de factori – starea de sănătate, vârsta şi robusteţea fizică şi psihică a victimei, dacă este sau nu sub tratament medicamentos, folosirea corectă a armei, ambianţa locală (elemente ale mediului construit, temperatură, curenţi de aer, umiditate, luminozitate, etc.) şi chiar hazardul – astfel încât nu poate fi exclusă o periclitare gravă, ireversibilă a integrităţii corporale. La limită, efectul poate fi mortal (spre exemplu, infarctul miocardic în urma unui electroşoc, la persoane cu afecţiuni cardio-vasculare).

Pe de altă parte, una dintre caracteristicile armelor non-letale este că ele nu acţionează numai la nivel fizic (paralizie temporară), ci au şi un important efect psihologic, sunt demoralizante (în urma şocului, victima rămâne paralizată dar perfect lucidă), umilitoare (descărcarea electrică provoacă flatulenţă, urinare, diaree instantanee) şi pot provoca mutilări (arsuri locale, fracturi osoase).

Multe critici se refera la implicaţiile etice. Căci dacă în cazul unor delicte grave sau a actelor de terorism, protecţia personalului de ordine şi a unor persoane terţe implicate fără voia lor justifică chiar şi folosirea armelor de foc – şi n-ar trebui să existe reţineri nici faţă de armele non-letale – atunci când e vorba de controlul unui pacient, mulţi comentatori au obiecţii de principiu, văzând aici riscul unei lezări a demnităţii umane, a cărei inviolabilitate reprezintă un principiu constituţional fundamental şi, nu în ultimul rând, folosirea armelor non-letale poate fi asimilată cu tortura.