Mişcarea schismatică a rutenilor subcarpatici

În prima parte a sec. XX, pe teritoriul locuit de rutenii subcarpatici a avut loc un eveniment care a marcat pentru o lungă perioadă istoria acestei etnii: mişcarea schismatică, trecerea în masă a rutenilor de la religia greco-catolică, la cea ortodoxă. Pe lângă substratul religios, mişcarea schismatică, care a pornit din localitatea Iza de lângă Hust şi apoi s-a extins în întreg Maramureşul şi ţinuturile învecinate, a avut şi un substrat politic şi unul social-economic. În fapt, alături de apartenenţa religioasă, grelele biruri puse pe umerii ţăranilor ruteni de Biserica greco-catolică, sprijinul moral şi material american şi propaganda rusă au conlucrat la izbucnirea acestei mişcări.

Iniţial, rutenii au fost ortodocşi, fiind creştinaţi în jurul sec. IX însă, în noile condiţii economice şi politice de după lupta de la Mohaci (1526) şi ocuparea Ungariei de către Imperiul Otoman, precum şi de puternicele conflicte dintre catolicism şi protestantism – ambii anti ortodoxie, preoţii ruteni au ajuns la concluzia stabilirii unor relaţii strânse cu religia oficială şi, în 1646 au acceptat Unia bisericească  cu Biserica catolică şi recunoaşterea puterii Papei de la Roma, fapt care a dus la apariţia Bisericii greco-catolice unite cu Roma.

Din punct de vedere social-economic rutenii, fiind în marea lor majoritate muncitori agricoli, o duceau extrem de greu. „În satele rutene, doar preotul trăieşte bine. Cu cât e mai sărac ţăranul, cu atât mai bogat e preotul rutean” scria presa vremii. Din acest motiv, ţăranul rutean vedea cauza sărăciei proprii în greco-catolicism. La sfârşitul sec. XIX se înteţeşte şi propaganda pravoslavă care amintea rutenilor că au fost catolicizaţi forţat şi sublinia beneficiile revenirii la ortodoxism. Aceleaşi idei soseau şi de la rutenii care emigraseră în America.

Iniţial, guvernul maghiar nu a reacţionat la propaganda panslavă a ruşilor, dar când, la începutul sec. XX, mişcarea schizmatică s-a întins în toate ţinuturile subcarpatice, a reacţionat violent: dintr-o chestiune religioasă, mişcarea schizmatică a devenit una politică. 

Totul a început la Iza

Scânteia mişcării schismatice a pornit din satele de pe valea Izei unde locuitorii, nemulţumiţi de preoţii greco-catolici, au cerut să treacă la ortodoxie. Au urmat acuze şi procese dar, intervenţia Bisericii Ortodoxe Române a calmat situaţia. Nu acelaşi lucru s-a întâmplat în localitatea Iza din vecinătatea Hust-ului, locuită de ruteni. În anul 1903, aceştia s-au adresat mitropolitului ortodox de Carlovăţ din Serbia, pentru a-i solicita ajutorul în trecerea la ortodoxie şi a-i cere un preot. De dorinţa izenilor a aflat şi episcopul de Muncacevo, Iuliu Firczák care a trimis în localitate un reprezentant pentru a-i convinge pe schismatici, dar fără succes, cu toate că episcopul s-a adresat şi Ministerului Cultelor, afirmând că, spre deosebire de rutenii din Iza, schismaticii din alte localităţi cer preot şi ajutor din Rusia ţaristă.

Foto: Cei 19 inculpaţi din Iza

În termeni similari scria şi presa vremii. Reacţia guvernului a fost că a cerut mitropolitului ortodox din Carlovăţ să nu trimită preot, iar episcopului Firczák să rezolve problema şi să facă în aşa fel încât presa să nu scrie despre evenimentele din Maramureş. E clar că guvernul intenţiona ca să mute schisma din plan religios într-unul politic. Ca atare, rutenii din Iza au fost acuzaţi de trădare şi lezmajeste dar numai 19 dintre ei au fost acuzaţi şi trimişi în instanţă. În procesul ţinut la Tribunalul din Sighet la 30 aprilie 1904, capetele de acuzare nu se refereau numai la incitare împotriva Bisericii greco-catolice, ci s-a dat citire şi unor declaraţii „politice şi anticonstituţionale” ale inculpaţilor care se refereau la unirea cu Rusia. Declaraţiile martorilor – plătiţi, cum s-a dovedit mult mai târziu – întăreau cele spuse de avocatul acuzării dr. Illés Andor. Dintre cei 19 inculpaţi, 13 s-au declarat ortodocşi, iar 6 greco-catolici. Aceştia din urmă şi-au motivat dorinţa de a trece la ortodoxie prin neînţelegerile avute cu preotul din localitate, toţi negând acuzaţiile cu caracter politic. Pledoaria avocatului apărării, dr. Klein Artur, s-a referit la faptul că inculpaţii sunt oameni simpli, fără de carte, caz în care nu pot fi acuzaţi de activităţi politice. Cel de-al doilea avocat al apărării, dr. Valkovszky Elek, n-a mai luat cuvântul. Prin decizia Tribunalului, în cazul a 12 inculpaţi s-a încetat urmărirea penală, iar şape au fost condamnaţi: Pleszka Maxim la un an de puşcărie şi 500 koroane amendă, Vakaró Joachim, Lázár Vaszily şi Kemény Vaszily – câte un an şi două luni şi 500 koroane amendă, Orosz Andri, Izai Andri şi Pleszka Gábor, câte două luni şi nouă zile puşcărie şi 180 koroane amendă. În cazul ultimilor trei inculpaţi, Tribunalul a considerat că şi-au ispăşit pedeapsa şi au fost eliberaţi pe loc. Atât acuzarea cât şi apărarea au depus recurs. Înteresant este faptul că, în scrisoarea în care Ministerul Justiţiei anunţă primului ministru decizia Tribunalului din Sighet scrie clar că activitatea politică a inculpaţilor nu a fost probată. În urma procesului de recurs, cuantumul pedepselor a fost redus. Încheierea procesului izenilor nu a dus după sine dizolvarea mişcării schismatice, ea continuând în diferite localităţi, măsurile, adeseori brutale ale administraţiei, întărâtând populaţia ruteană.

Procesul de la Sighet

Mişcarea schismatică ruteană ia un nou avânt când, la 27 august 1910, îşi începe misionariatul primul preot ortodox rutean, Alexadru Kabalyuk (foto). De data asta autorităţile austro-ungare sunt decise să pună capăt definitiv situaţiei: îl trimit în zonă pe procurorul Brenner József căruia-i dau mână liberă. Pe baza datelor culese de acesta, la 23 iulie 1913, 94 persoane (printre care şi Alexadru Kabalyuk, întors anume  din America) sunt acuzate de instigare împotriva statului, a naţiunii maghiare şi împotriva Bisericii greco-catolice. Cele 56 de pagini ale actul de acuzare înşiră presupuse legături ruse ale inculpaţilor, respectiv pe contele Vladimir Bobrinszky (foto), episcopul ortodox Antonius Zsitomir-Volinszki, medicul dr. Roman Gerovszky, avocatul dr. Alexij Gerovszky Alexij şi inginerul Georg Gerovszky, ultimii trei locuitori ai Cernăuţi-ului, cu care ar fi complotat la alipirea la Rusia a teritoriilor locuite de ruteni.

În funcţie de capetele de acuzare, inculpaţii sunt împărţiţi în 15 grupe, după cum urmează:

Grupa I: Borkányuk Iván Jakab, Pircsák Illés, Hlusmányuk Olena, Vakaró Vaszily Vaszilyu, Kemény István Ivánu, Kolacsavin Vaszily Vaszilyu, Csopik Jura Vaszilyu Fugár, Muszkur Bursza Mária, Muszkur Fedor, Maruscsák Alexa, Ficzáj Fedorné szül. Dragun Cecilia, Ficzáj Fedor Vaszilyu, Uhály Jura Mihályu, Bródi Pantalemon (Pál), Popovics Demeter, Andriska Demeter, Prokop Cirill, Házi János, Bíró Vaszilyné szül. Szocska Mária, Kabalyuk Jura Ivánu.

Grupa II: Szabó Miklós, Lázár Vaszily Mihályu, Vakaró Demeter, Kemény Iván Vaszilyu Zelenku, Kemény András Ivánu, Szimuling Péter Juru, Vucskán Gábor Vaszilyu, Hajdú Mihály Vaszily Minku, Izaz András Vaszilyu, Vucskán Stefán Vaszilyu, Prokop Maxim, Vucskán Stefán Ivánu,

Hvuszt Ihnát Vaszilyu, Kemény László, Paszulyka Ananiás, Szimuling Méter Juru, Prokop Vaszily Petru.

Grupa III: Vakaró Stefán, Fejszák Iván Vaszilyu, Gabórecz Illés (Ilykó) Vaszilyu, Csizdej Vaszily Ivánu, Fejszák Vaszily, Lipcsei Sándor Eskitik, Lipcsei István (Stéfán) Istványu, Huszák Vaszily Fedoru.

Grupa IV: Zékány Sándor.

Grupa V: Rapinecz Demeter, Nedzbajló György, Trisinecz György, Rubis László, Balogh János, Steblyák János, Fencsák Péter.

Grupa VI: Tegze Iván Mihályu Mitróka, Roszocha Izidor, Kovács Mihály Stefánu, Roszocha Méter Babinecz, Roszocha Jura Juru Babinecz, Kanár Iván Juru, Roszocha Mihály Ivánu Luku, Roszocha Vaszily Juru, Burtin Maszkály, Moroz Vaszily Mihályu, Roszocha Mihály Metru.

Grupa VII: Kuczina Vaszily Fedoru, Popovics Iván Petru, Román Mihály Mikulu, Szokoly Vaszily Juru.

Grupa VIII: Román Mikula Mikulu.

Grupa IX: Bozsuk Anna, Bozsuk Vaszily, Lepely Vaszily, Kuzmik Miklós Mihályu, Dumniczki Nikuláj, Dumniczki Ilkó.

Grupa X: Bozsuk Mihály.

Grupa XI: Szauka Pál, Dankó Miklós, Szuhán János, Bródi János.

Grupa XII: Prokop Illés.

Grupa XIII: Kopolovics Mihály.

Grupa XIV: Pálos Iván Mihályu, Kádor Jáczko (Jakab), Halász Mihály, Kerecsanin János, Bródi András, Sztülnik Demeter (Méter), Bobita Miklós. Grupa XV: Réti János.

Dintre cei 94 acuzaţi, 65 s-au declarat greco-catolici şi 29 ortodocşi. În privinţa averii, 47 au fost zilieri săraci, 38 mici proprietari, un muncitor şi un soldat: despre ceilalţi nu s-au păstrat date.

Procesul s-a ţinut la Sighet şi durat din 29 decembrie 1913 până la 3 martie 1914. Numărul total al arestaţilor a fost de 189: din cauza condiţiilor mizere de arest şi a bigotismului religios, mulţi dintre ei au înnebunit. În cazul acestora a încetat urmărirea penală.   

Procesul a fost prezidat de dr. Tóth Aurél iar acuzarea a fost reprezentată de procurorul dr. Illés Andor. Avocatul dr. Klein Artur a fost apărătorul lui Alexandru Kabalyuk. Traducerea era asigurată de Darvay Sándor a cărui prestaţie a fost criticată de presa vremii, inclusiv cea din Italia, Franţa şi Rusia, peste 50 de ziare având delegaţi la proces. De remarcat că, dintre inculpaţi, doar patru înţelegeau limba maghiară.

Ca martor, a compărut şi contele Vladimir Bobrinszky. Acesta subliniat că organizaţiile conduse de el sunt strict culturale şi nu are legături cu Sfântul Sinod Ortodx şi nici cu fraţii Gerovszky. În continuare, a atras atenţia acuzării că Patriarhatul Kievean, de care se aminteşte în actul de acuzare, nu există şi nici n-a existat vre-o dată, aşa că inculpaţii nu aveau cum să aibe legătură cu ea.

După două luni de procese, 32 persoane au fost dovedite vinovate, primind între trei ani şi şase luni de detenţie şi amenzi între 50 şi 400 de koroane. Alexandru Kabalyuk (foto din timpul procesului), acuzat pentru uneltire împotriva statului şi a Bisericii greco-catolice, a fost condamnat la 4 ani de puşcărie şi la plata a 100 de koroane. Avocatul dr. Klein Artur a cerut punerea lui în libertate a acestuia, motivând că s-a prezentat benevol la proces, întorcându-se din America anume pentru acest lucru. De altfel, şi ceilalţi inculpaţi au introdus recurs. Acesta a fost judecat la 25 noiembrie 1914 însă nu a adus modificări esenţiale. După izbucnirea Primului Război Mondial şi intrarea armatelor ruseşti în regiune, Alexandru Kabalyuk, din puşcăria din Sighet a fost transportat la Debrecen apoi la Sopron.

În conluzie, putem aprecia că mişcarea schismatică a rutenilor a fost un moment de cotitură în istoria central-europeană, a cărei importanţă a întrecut chiar şi propriile graniţe. Pornită dintr-o situaţie social-economică la care ulterior s-a adăugat influenţa şi, uneori, chiar şi intervenţia străină, trecerea la ortodoxie a căpătat un caracter politic. Interdicţia de atrece la o altă religie, intervenţia brutală a autorităţilor precum şi nevoia de forţă de muncă străină oferă imaginea politicii Ungariei, şi nu numai, faţă de minorităţi, în preajma Primului Război Mondial.

Mişcarea schismatică a rutenilor n-a îmnsemnat trecerea la ortodoxismul rus ci, dimpotrivă, la cel sârb care activa deja în imperiu. Mişcarea şi măsurile punitive ale administraţiei austro-ungare au fost folosite de guvern pentru a întări relaţiile cu Vaticanul, dar fără succes, aşa cum s-a dovedit ulterior. Politica Ungariei faţă de minorităţi şi, în speţă, faţă de ruteni, a ajuns cunoscută lumii prin procesul de la Sighet care a fost urmărit în direct de reprezentanţii presei din întreaga Europă şi, nici una nu o prezenta în lumină favorabilă, fapt care a avut urmări în evenimentele politice de după primul Război Mondial.

Ioan J Popescu

Foto: jurnalişti prezenţi la proces.

Foto: pagină din ziarul "Iskra".