Dă, Doamne, mintea europeanului, cea de pe urmă!
By admin On 26 Noi, 2013 At 09:42 AM | Categorized As Politica | With 0 Comments

Plan de combatere a abuzurilor împotriva liberei circulaţii

Migratie2 300x224 Dă, Doamne, mintea europeanului, cea de pe urmă!Comisia Europeană a lansat un plan ce cuprinde cinci măsuri prin care îşi propune să ajute autorităţile naţionale să pună mai bine în practică normele naţionale privind libera circulaţie, în urma unor îngrijorări exprimate de statele membre în legătură cu acest subiect. În primul rând, Comisia va elabora un manual privind soluţionarea problemei căsătoriilor de convenienţă. Totodată, Executivul de la Bruxelles va elabora, până la sfârşitul anului, un ghid practic de aplicare a normelor Uniunii Europene de coordonare a securităţii sociale. Acest document va clarifica „proba reşedinţei obişnuite”, prevăzută de normativa europeană privind coordonarea securităţii sociale. Cea de-a treia măsură vizează o mai eficientă utilizare a Fondului Social European (FSE) pentru a aborda problema integrării sociale. Astfel, Comisia Europeană recomandă ca, de la 1 ianuarie 2014, minimum 20% din fondurile FSE să fie cheltuite pentru promovarea incluziunii sociale şi combaterea sărăciei în fiecare stat membru. Comisia îşi mai propune să ajute autorităţile locale din întreaga Europă să facă „schimb de cunoştinţe, pentru a răspunde mai bine provocărilor din sfera incluziunii sociale”. A cincea măsură se referă la asigurarea aplicării pe teren a normelor Uniunii Europene privind libera circulaţie.


comment closed