Debutul trupei Vox: o montare de un umor şi un firesc incredibil

Lucrul cel mai important în teatru este selecţia: trebuie să găseşti cea mai bună cale de a povesti subiectul. Stă în puterea şi talentul regizorului să folosească toate modalităţile tehnice pe care le are la dispoziţie, atent ca aceste modalităţi să nu falsifice personajele şi nici relaţiile dintre ele, mai ales în cazul când e vorba despre oameni obişnuiţi, precum cele din „Peronul zero”. Povestea celor cinci personaje închipuite de trupa „Vox” putea fi spusă grav, liniar, însă n-ar fi interesat pe nimeni, aşa că, regizorul a ales să o facă amuzantă, atrăgătoare, personajele păstrând în acelaşi timp o anume demnitate, destinele lor fiind duse până la capăt fără trucuri ieftine, trupa rezistând tentaţiei când, cu doar două gesturi în plus, ar fi obţinut un efect sigur, dar care, în cele din urmă, ar fi lăsat în scenă personaje amputate, caricaturale. Chiar şi „saltimbancul” – un omagiu adus lui Chaplin – care ar fi putut păcătui prin pastişă, a ieşit din lumea circului devenind omul simplu ( a se citi ingenuu) pe care-l întâlnim la tot pasul. De altfel, toate personajele „Peronului” sunt reale, recognoscibile, ele trăiesc printre noi, suntem chiar noi: în momentele din spectacol ne recunoaştem propriile situaţii de viaţă.

Cei prezenţi vineri, 23 mai, în Sala Radio Sighet, au avut ocazia să asiste la un spectacol bine construit, structurat pe scheciuri (unele de inspiraţie cinematografică) pe care tinerii trupei „Vox” au reuşit să le închege într-un tot unitar:  Bogdan Florea s-a dovedit a fi un regizor inteligent care nu are nevoie să fie „modern“ cu orice preţ: un decor simplu dar sugestiv, costume ce caracterizează personajele, grija pentru detalii şi numeroasele idei ingenioase au fost „ingredientele“ reuşitei. În ceea ce priveşte actorii – Melisa Ardelean, Eliza Tivadar, Rafael Buda, Vlad Guluţă şi Andrei Hotico – printr-un joc extrem de sugestiv şi lipsit de ostentaţie, au reuşit doar prin limbajul corporal să contureze personaje credibile.

Cuvintele… ? Ei bine, cuvintele erau acolo, monologurile, dialogurile… toate au existat în expresivitatea jocului actoricesc, atât de puternic şi concret încât aproape că puteau fi stenografiate.

Trenul a sosit în gara celor de la Vox: să sperăm că vor urca în el!

foto Kövy Juliu