Poemul – un joc nebunesc bine temperat
“Filosofică fata…”
Când am citit prima dată volumul de debut al Antoniei-Luiza Zavalic, „Despre fluturi şi praf” (Ed. Grinta, Cluj, 2013), mi-am dat seama că, în vreme ce eu (şi alţii) ne înscriam fără obiecţii în anostul vieţii noastre sighetene, era cineva în oraş care tocmai scria şi izbândea poeme, sau tocmai se bucura de ele.
DEBUT
De câte ori termina încă un poem,
În oraş nu ştia nimeni
Decât soarele, aerul prin care trecea
Zâmbind, după
Şi eu, care credeam că toate acestea trecuseră definitiv aici, odată cu tinereţile noastre……
_._
Poeziile Antoniei le-am citit întâi şi întâi în paginile Sighet-online, unde a fost promovată de Ion Mariş şi Dani Gogea, care au mizat dintru început, se vede „câştigător”, pe ea. Când am fost întrebat de Echim Vancea, dacă ştiu vreun poet tânăr în oraş, am recomandat-o. Antonia s-a prezentat (cu mami) cu nişte texte. Ştiţi cu toţii cât de franc este Echim. Peste câteva zile, la el în birou, începe să recite de faţă cu mine unul din poemele aduse de Antonia – tandru, fluent, respectând întru totul frazarea-i sofisticată.
Ceea ce nu mi se mai întâmplase de ani. Ghiţă Pârja a fost la rândul lui „cucerit” şi, astfel, Antonia a apărut cu un grupaj în „Graiul Maramureşului”. Apoi, obţine premiul de debut în volum la „Armonii de primăvară” (cu manuscrisul acestei cărţi) şi premiul pentru debut la Serile de Poezie „Nichita Stănescu” de la Deseşti. Gavril Ciuban, Gabriel Cojocaru, Adrian Suciu sunt alţi scriitori care îi dau girul. Publică în continuare pe site-ul poezia.ro, unde este citită, admirată şi respectată făţiş de mai mulţi poeţi congeneri, pe sighet-online, este invitată cu poezie la cluburi şi evenimente literare organizate de scriitorii tineri ( în Bucureşti, Cluj…). Zilele trecute şi-a lansat volumul de debut la Cluj, are în lucru o nouă carte, pentru Editura „Valea Verde”, din oraş.
_._
Este o poezie uimitoare, la fiecare pas, pe cm². Tulburătoare, gravă, totală. Caldă, investigativă, fără patetisme.. „Adesea” de o comuniune cvasimistică. Un exemplu de cunoaştere poetică.
Elanurile şi meandrele acestor poeme cuprind uneori descripţii cvasianatomice minuţioase, à la Cărtărescu. Sunt valorizate şi topite în poem cotidianul, configuraţia zilei, comunul, umilul.
Sensibilă şi reflexivă, Antonia îşi premeditează poemele – caută intonaţia care captivează cititorul, construieşte arborescent, organic şi strict logic, răreşte sau accelerează spunerea (discursul), pune miza pe câte un un cuvânt, frazează ingenios, fără a confuziona mesajul, elaborează atent efectele de final – într-un cuvânt ştie ce face, stăpâneşte poemul şi livrarea lui către „destinatar”. Este o regizoare atentă la întreg şi la fiecare detaliu, ştie să ia distanţă, să se reţină, fără să diminueze prospeţimea emoţiei. Versurile se suprapun, alternează, urmăresc, după voia ei. Are ştiinţa unei claveciniste.
_._
Nu ştiu cum este această carte. Eu sunt pentru poemul absolut, suficient sieşi. Avem aici mai multe astfel de poeme, în special în prima şi ultima treime a cărţii, în special cele de dragoste („lirica erotică”, se zicea în şcoli, pe când dragostea avea un înţeles mai restrâns).
Nu ştiu cât de modernă sau postmodernă sau neodouămiizecistă o fi Antonia Zavalic. Ştiu, însă, că editorul ei din Cluj, Gabriel Cojocaru, îmi mărturisea că, dacă ar mai reuşi să scrie poezie, ar vrea să scrie ca Antonia – liber.
Trei lucruri în final
1. Minunăţiile astea nu au apărut din senin, ele chiar sunt scrise de domnişoara de faţă, aşa cum o vedeţi – o delicată respectuoasă. Eu mă declar fan al ei, o fericesc, o invidiez şi o felicit! Zbor înalt, praf prin suflet cât mai puţin!
2. Vis-a-vis de poemul „Să iubeşti o femeie” şi alte asemenea provocări, depun mărturie: chiar aşa este când iubeşti, e greu să o spui mai bine, transpunerea comisă de poetă e de nota 10 (zece). Nu ştiu de ce nu mai ştim să o spunem noi…
3. Când citesc mâhnirea fără rest, „mai adâncă decât marea”, a tinerilor poeţi, confruntarea lor făţişă cu neantul poliform, ne-fericirile pe care le descriu minuţios (de parcă ar fi o trudă sisifică a tututuror generaţiilor întreprinderea asta), îmi vine în minte Circul din Sighet, de pe vremuri, mai precis motocliştii de pe „Zidul morţii” (al curajului) sau trapeziştii care zburau fără plasă de siguranţă. Aveţi grijă..
14.03.2014/Palatul Cultural al „Sălii Radio”, Sighet
Marin Slujeru
poemele ei au o unitate neconstruită şi un gând acoperitor