Nouă ani de închisoare pentru Dan Diaconescu?
Patronul OTV, Dan Diaconescu, s-a prezentat, vineri, la Curtea de Apel Bucureşti, la procesul în care este cercetat pentru două infracţiuni de şantaj. Este vorba despre şantajarea primarului comunei arădene Zarand şi a unui om de afaceri. Procurorii DNA consideră că fostul patron al OTV a denigrat justiţia şi le-au cerut judecătorilor pentru fiecare dintre cele două infracţiuni câte nouă ani de închisoare, însă, conform legislaţiei româneşti, pedepsele ar urma să se contopească, astfel că, dacă magistraţii vor da curs cererii, Diaconescu ar urma să ispăşească o singură condamnare, de nouă ani. Procurorii au cerut această pedeapsă foarte mare motivând că pe tot parcursul anchetei Diaconescu a avut o atitudine nesinceră, minţind în permanenţă, acţionând cu rea-credinţă şi abuziv, atât în faţa procurorilor, cât şi în faţa judecătorilor. Diaconescu a apreciat că “acum se decide cine va fi viitorul preşedinte al ţării”. Pentru Doru Pârv, şi el inculpat în dosar, procurorul anticorupţie a cerut opt ani, iar pentru al treilea inculpat, Ghezea Mitruş, DNA cere şapte ani de închisoare. Termenul de vineri este ultimul din acest dosar, instanţa rămânând în pronunţare.
comment closed